Stiri de ultima ora

Timiş: Deputatul liberal Marilen Pirtea critică PSD că ia decizii pripite privind Bacalaureatul şi Evaluarea Naţională

Timiş: Deputatul liberal Marilen Pirtea critică PSD că ia decizii   pripite   privind Bacalaureatul şi Evaluarea Naţională
Politic




Deputatul liberal de Timiş Marilen Pirtea, coordonatorul Comisiei pentru educaţie a PNL, acuză PSD că ia decizii în acest domeniu ''în pripă, după ureche'', printr-un personal ''absolut necalificat''.



Liberalul se referă la "anunţarea intempestivă" a introducerii examinării de tip grilă la Bacalaureat, după care a fost amânată cu un an, la doar două zile de la propunerea noului tip de examinare, ca reacţie la protestele organizaţiilor de elevi şi ale experţilor din domeniu, se arată într-un comunicat transmis, luni, AGERPRES.



În opinia deputatului, această succesiune de evenimente imediate din ultimele zile nu arată decât că "în Guvernul României deciziile se iau în pripă, după ureche, de către persoane absolut necalificate în acest sens".



"Cu siguranţă, această decizie privitoare la schimbarea manierei de evaluare la examenele deosebit de importante ale Bacalaureatului şi Evaluării Naţionale nu se poate lua decât după un proces consistent de dezbatere publică, condus într-un mod organizat şi cuprinzător, care să-i implice pe toţi actorii interesaţi în procesul educaţional. Se pare că lipsa de decizie şi expertiză din Guvern nu permite o astfel de dezbatere publică, fără de care deciziile devin contestabile şi îndoielnice", susţine Pirtea.



El consideră că explicaţiile aduse pentru adoptarea noilor formate grilă de evaluare au fost superficiale şi că reprezentanţii Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE) s-au scuzat prin faptul că se doreşte o abordare unitară la toate disciplinele de examen şi că în timp ce la unele discipline erau deja itemi obiectivi de examinare (socio-umane, geografie), la altele nu erau utilizaţi astfel de itemi - la Română, Matematică şi Istorie.



"Nu se poate vorbi de obiectivitate în examinare decât atunci când se asigură toate condiţiile de testare a cunoştinţelor şi abilităţilor elevilor, în deplină egalitate şi corectitudine, printr-o metodă coerentă la nivel naţional", punctează Marilen Pirtea.



Parlamentarul mai adaugă faptul că o schimbare radicală a manierei de examinare nu se poate adopta în lipsa unui responsabil titular al acestui portofoliu.



"Urmarea scandalului creat, amânarea cu un an a aplicării acestei decizii este o dovadă a haosului din guvernare, cu efecte directe care vor duce la bulversarea elevilor şi la alterarea corectitudinii evaluărilor", susţine deputatul liberal Marilen Pirtea. AGERPRES/(AS - autor: Otilia Halunga, editor: Nona Jalbă, editor online: Gabriela Badea)





www.agerpres.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus