Stiri de ultima ora

Tăriceanu: Noi vrem ca la finele lui 2019 să-i spunem domnului Iohannis Auf Wiedersehen!

Tăriceanu: Noi vrem ca la finele lui 2019 să-i spunem domnului Iohannis  Auf Wiedersehen!
Politic




Liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat joi seară că partidul său şi PSD îşi doresc ca la finalul alegerilor prezidenţiale de anul acesta să-i spună lui Klaus Iohannis "Auf Wiedersehen" şi a adăugat că pentru atingerea acestui obiectiv este utilă o candidatură comună.



"Şi noi, la ALDE, şi cei din PSD dorim ca alegerile prezidenţiale de anul acesta să însemne cum a fost în 2016 Guvernul zero al lui Cioloş. I s-a spus 'la revedere, domnul Cioloş!'. Noi vrem ca acum, la finele lui 2019, să-i spunem domnului Iohannis 'Auf Wiedersehen' (n.r. - la revedere)! Pentru asta cred că e utilă o candidatură comună, dar trebuie să discutăm şi o să hotărâm la un moment dat, dar nu acum, suntem de abia la începutul lui februarie", a precizat Tăriceanu la postul de televiziune Antena 3.



Tăriceanu a adăugat că este un "anumit conflict de interese" în ceea ce priveşte candidatura lui Iohannis pentru un nou mandat de preşedinte.



"Preşedintele şi-a anunţat candidatura, el este candidat de anul trecut, cred că aici e problema noastră, cât mai este el preşedinte şi cât este candidat. După cum am observat, ieri am văzut o ştire: Ungaria i-a cerut lui Frans Timmermans să demisioneze din funcţia de prim-vicepreşedinte al Comisiei (n.r. - Europene) pentru că este Spitzenkandidat (n.r. - cap de listă) din partea social-democraţilor şi atunci se presupune - şi nu e o presupunere absurdă - că este un anumit conflict de interese. Nu poţi să fii la comisie, neutru, nepărtinitor şi în acelaşi timp angajat într-o campanie electorală. Deci, a se vedea ce se întâmplă la noi: preşedinte şi candidat de anul trecut", a comentat Tăriceanu.



Cât despre posibilitatea de a fi candidatul comun al PSD-ALDE la preşedinţie, Tăriceanu a admis că aceasta este o problemă care "nu poate fi neglijată", admiţând faptul că este o chestiune "de orgoliu", însă a precizat că această candidatură va trebui gândită în baza unui calcul la "rece", pentru a vedea care este soluţia care oferă cele mai mari şanse de câştig.



"Sigur că asta e o problemă care nu poate fi neglijată. Eu cred, aş avea curaj să spun, dacă aş fi membru al PSD, că este o chestiune de orgoliu. Ce e mai important, orgoliu de membru de partid sau de a avea un preşedinte altfel decât actualul preşedinte, care nu a reuşit pentru România lucruri pe care noi le aşteptam? Eu am avut foarte mari aşteptări, pentru că sunt dintre cei care în 2009 au crezut că ar putea să fie chiar o alternativă de prim-ministru. Eu cred că împreună cu cei din PSD va trebui să facem un calcul, care este mai degrabă un calcul la rece, care este soluţia care ne dă cele mai mari şanse de câştig şi în felul acesta să gândim candidatura", a susţinut liderul ALDE. AGERPRES /(A-autor: Sorin Peneş, editor: Antonia Niţă, editor online: Ady Ivaşcu)






Articole similare :
comments powered by Disqus