Stiri de ultima ora

S-a decis calendarul învestiturii Guvernului Orban

S-a decis calendarul învestiturii Guvernului Orban
Politic
Marţi şi miercuri, de la ora 9, vor avea loc audierile miniştrilor, iar luni, în 4 noiembrie, va avea loc votul în plenul Parlamentului.

Actualizat: 28.10.2019 - 13:15

Preşedintele Senatului, Teodor Meleşcanu, a anunţat, luni, după şedinţa Birourilor Permanente Reunite că s-a decis calendarul învestirii Guvernului Orban: marţi şi miercuri, de la ora 9.00, vor avea loc audierile miniştrilor, iar luni, în 4 noiembrie, va avea loc votul în plenul Parlamentului.

”Pentru candidaţii la posturile de ministru audierile vor fi marţi şi miecuri, de dimineaţă de la ora 9.00 până seara. Am căutat să evităm încălecarea mai mutor comisii, iar pentru luni s-a decis, în unanimitate, ca luni la ora 14.00, să aibă loc şedinţele reunite pentru învestitura Guvernului”, a anunţat Teodor Meleşcanu, luni, după şedinţa Birourilor Permenante Reunite.

Propunerea premierului desemnat, Ludovic Orban, ca audierea miniştrilor să aibă loc marţi, iar votul să fie dat miercuri nu a întrunit numărul de voturi neceser.

Meleşcanu a precizat că miercuri se celebrează patru ani de la tragedia din Colectiv şi ”nu e poate cea mai bună zi pentru activitatea Parlamentului”. 
RomaniaLibera.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus