Stiri de ultima ora

#Romania2019.eu Iaşi: Dezbateri privind Europa convergenţei: creştere, competitivitate, conectivitate

#Romania2019.eu Iaşi: Dezbateri privind   Europa convergenţei: creştere, competitivitate, conectivitate
Politic




Reprezentanţi ai Comisiei Europene, Parlamentului European, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Fondurilor Europene, Băncii Mondiale, ai mediului academic, specialişti şi analişti specializaţi în domeniul afacerilor europene s-au întâlnit vineri la Iaşi pentru a lua parte la conferinţa ''Europa convergenţei: creştere, competitivitate, conectivitate''.



Evenimentul, organizat în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe - Unitatea pentru Pregătirea Preşedinţiei şi Centrul de Studii Europene din cadrul Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, este înscris în calendarul manifestărilor din timpul Preşedinţiei rotative a României la Consiliul Uniunii Europene.



Principalul obiectiv al conferinţei "Europa convergenţei: creştere, competitivitate, conectivitate" este acela de a discuta diferitele chestiuni legate de reforma viitoarei politici de coeziune a UE, susţin organizatorii evenimentului.



"Este foarte important ca România aflată la preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene să arate că într-adevăr doreşte o creştere a conştientizării în ceea ce priveşte competitivitatea, luarea unor măsuri în acest sens şi un dialog între mediul academic, mediul de afaceri, decidenţii politici. (...) Prin conferinţa de la Iaşi dorim în primul rând să dăm un mesaj din mediul academic. Este foarte important acest parteneriat pe care decidenţii politici, cei guvernamentali, îl au printr-o colaborare pe diverse paliere cu reprezentanţii mediului academic. Este foarte important să avem şi reprezentanţi ai mediului de afaceri şi ai societăţii civile. Între participanţii la această conferinţă sunt şi cercetători ai institutelor de cercetare din ţară şi străinătate", a declarat secretarul de stat în MAE Melania Gabriela Ciot.



Din perspectiva Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene, coeziunea este o premisă esenţială în continuarea viitorului Uniunii şi consolidarea încrederii cetăţenilor în proiectul european.



Potrivit organizatorilor conferinţei "Europa convergenţei: creştere, competitivitate, conectivitate", politica de coeziune joacă un rol esenţial în consolidarea convergenţei economice, sociale şi teritoriale a Uniunii Europene prin reducerea disparităţilor dintre diferitele regiuni ale Uniunii. Conform propunerii privind viitorul Cadru Financiar Multianual, politica de coeziune dispune de un buget de 373 de miliarde de euro, aproape 30% din bugetul global al UE, pe o perioadă de şapte ani. Politica de coeziune rămâne principala politică de investiţii a Europei, în pofida golului bugetar lăsat de Brexit şi a apariţiei unor noi provocări. Pentru a rămâne o economie competitivă, Uniunea Europeană trebuie să anticipeze schimbările pieţei, iar cetăţenii săi trebuie să aibă competenţele necesare. AGERPRES/(A, AS autor: Daniela Malache, editor: Karina Olteanu, editor online: Gabriela Badea) 





www.agerpres.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus