Stiri de ultima ora

PSD caută variante pentru ministerul Justiţiei. Nume vehiculate: Birchall, Cazanciuc şi Corlăţean

PSD caută variante pentru ministerul Justiţiei. Nume vehiculate: Birchall, Cazanciuc şi Corlăţean
Politic
Social democraţii discută propunerile pentru ministerele Justiţiei, Fondurilor Europene şi Românii de Pretutindeni, după refuzul lui Klaus Iohannis de a numi propunerile anterioare, în discuţie fiind la Justiţie numele Anei Birchall, Titus Corlăţean sau Robert Cazanciuc, spun surse politice.

67 afişări

PSD caută variante pentru ministerul Justiţiei. Nume vehiculate: Birchall, Cazanciuc şi Corlăţean

Potrivit surselor citate, în discuţie sunt cele trei nume la ministerul Justiţiei, şi anume: Ana Birchall (actual ministru interimar la ministerul Justiţiei), Robert Cazanciuc (care a mai deţinut această funcţie într-o altă guvernare PSD) şi Titus Corlăţean (fost ministru al Justiţiei şi al Externelor, demisionând în urma scandalului legat de organizarea votului în Diaspora la alegerile prezidenţiale din 2014). Sursele politice spun că Natalia Intotero ar urma să revină la ministerul Românilor de Pretutindeni deoarece nu a prins un loc eligibil la europarlamentare, fiind pe locul 11. Social democraţii mai urmează să stabilească un candidat pentru Ministerul Fondurilor Europene, acolo unde a fost Rovana Plumb.

Guvernul va mai rămâne şi fără un vicepremier pentru că Viorel Ştefan urmează să vacanteze funcţia pe care o deţine în Executivde la 1 iulie, în contextul în care de la acea dată ar urma să fie membru al Curţii de Conturi a UE. Propunerile de remaniere refuzate anterior de preşedintele Klaus Iohannis au fost: Eugen Nicolicea în locul lui Tudorel Toader (ministerul Justiţiei), Oana Florea, ministru propus pentru Fonduri Europene în locul Rovanei Plumb şi pe Liviu Brăiloiu, la Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, în locul Nataliei Intotero. În prezent, ministerele sunt conduse interimar de Ana Birchall la Justiţie, Eugen Teodorovici la Fonduri Europene şi Ştefan Radu Oprea la Românii de Pretutindeni. Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, marţi, că săptămâna aceasta coaliţia de guvenare trebuie să trimită propunerile pentru cele trei portofolii de miniştri, dar şi o nominalizare pentru funcţia de vicepremier deţinută de Viorel Ştefan, precizând că-l va suna pe preşedintele Klaus Iohannis.
www.mediafax.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus