Stiri de ultima ora

Preşedintele Iohannis participă miercuri şi joi la Summitul Iniţiativei celor Trei Mări din Slovenia

Preşedintele Iohannis participă miercuri şi joi la Summitul Iniţiativei celor Trei Mări din Slovenia
Politic




Preşedintele Klaus Iohannis va participa, miercuri şi joi, în Slovenia la cel de-al patrulea Summit al Iniţiativei celor Trei Mări (I3M), informează Administraţia Prezidenţială.



Miercuri, şeful statului va participa la dineul oficial găzduit de preşedintele Sloveniei, Borut Pahor. Alături de şefii de stat ai ţărilor participante la Iniţiativa celor Trei Mări, vor mai fi prezenţi preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi secretarul Energiei al SUA, Rick Perry.



Joi, şeful statului va participa la sesiunea plenară a summitului. Ulterior, el va susţine declaraţii de presă, alături de preşedintele Sloveniei, Borut Pahor, preşedintele Croaţiei, Kolinda Grabar-Kitarovic, preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, şi de preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.



Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, reuniunea din Slovenia reprezintă primul pas în procesul de implementare a deciziilor importante luate la summitul găzduit de preşedintele Klaus Iohannis, în septembrie 2018, la Bucureşti, care a marcat "maturizarea politică şi conceptuală" a Iniţiativei şi trecerea sa spre dezvoltări concrete, pragmatice.



La reuniunea din Slovenia sunt aşteptate progrese în implementarea listei de proiecte de interconectare prioritare agreate la Bucureşti, precum şi în ceea ce priveşte operaţionalizarea Fondului de Investiţii al I3M, respectiv a reţelei Camerelor de Comerţ din regiune. În marja summitului va fi organizată cea de a doua ediţie a Forumului de Afaceri al Iniţiativei celor Trei Mări.



Pe lângă şefii de stat din ţările participante la I3M, la fel ca la Bucureşti, la Summitul din Slovenia vor fi reprezentate, în calitate de parteneri ai Iniţiativei, Statele Unite ale Americii, Germania şi Comisia Europeană, precum şi instituţii financiare europene.



Iniţiativa celor Trei Mări este o platformă politică flexibilă şi informală, la nivel prezidenţial, reunind cele 12 state membre ale Uniunii Europene aflate între Marea Baltică, Adriatică şi Marea Neagră - Austria, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia, România, Slovacia şi Slovenia. Iniţiativa îşi propune dezvoltarea economică a statelor din regiune, prin stimularea interconectivităţii în trei domenii principale - transport, energie, digital; creşterea convergenţei reale între statele membre ale Uniunii Europene, contribuind astfel la consolidarea unităţii şi coeziunii în cadrul Uniunii şi la consolidarea proiectului european; precum şi întărirea relaţiei transatlantice, prin stimularea prezenţei economice a SUA în regiune.



La summitul de la Bucureşti de anul trecut au fost adoptate mai multe decizii, precum lista de proiecte prioritare majore de interconectare în domeniile transportului, energiei şi digital (48 de proiecte de interconectare prioritare, din care 27 proiecte multilaterale, de anvergură); organizarea primului Forum de Afaceri al Iniţiativei celor Trei Mări (cu peste 600 oficiali şi reprezentanţi ai mediului de afaceri din statele participante la Iniţiativă şi din alte state membre UE, din SUA, Balcanii de Vest şi Parteneriatul Estic, precum şi reprezentanţi ai UE şi ai instituţiilor financiare europene şi internaţionale); lansarea reţelei Camerelor de Comerţ a I3M (prin semnarea Declaraţiei comune de înfiinţare a acestei reţele, de către 7 Camere de Comerţ din cele 12 state participante); primii paşi pentru lansarea Fondului de Investiţii al Iniţiativei celor Trei Mări (prin semnarea Scrisorii de Intenţie privind Fondul de Investiţii al I3M de către 6 instituţii de profil din cele 12 state participante). AGERPRES/(AS - autor: Florentina Peia, editor: Claudia Stănescu, editor online: Irina Giurgiu)





www.agerpres.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus