Stiri de ultima ora

Premierul Ludovic Orban: De la 1 august, zeci de detaşări în sistemul medical. Se suplineşte lipsa de personal

Premierul Ludovic Orban: De la 1 august, zeci de detaşări în sistemul medical. Se suplineşte lipsa de personal
Politic
Zeci de detaşări au intrat în vigoare de sâmbătă în sistemul medical pentru a suplini lipsa de personal din DSP-uri, spitale, secţii ATI şi servicii de ambulanţă.

Premierul Ludovic Orban anunţă că niciun manager nu va mai putea invoca lipsa de personal.

”Am avut o perioadă în care nu am putut apela la detaşări. Foarte multe DSP-uri, spitale şi secţii de ATI, servicii de ambulanţă au avut grave probleme de personal. Odată cu restabilirea dreptului legal de a apela la sistemul de detaşări, deja sunt emise ordine începând cu 1 august. Sunt zeci de detaşări dispuse prin ordinul comandantului, efectivele DSP, serviciile de ambulanţă, spitalele vor avea personal”, a spus Orban.

Acesta a precizat că se vor lua oameni de la alte spitale, din reţeaua şcolară sau din rândul rezidenţilor.

”S-a făcut apel la voluntariat, şi dacă nu s-au completat efectivele, s-au emis ordine de comandant privind detaşarea. Nu vor mai fi întârzieri în realizarea anchetelor epidemiologice”, a explicat Ludovic Orban.

Premierul a menţionat că direcţiile de sănătate publică au fost aduse aproape în moarte clinică până la izbucnirea epidemiei.

”Am găsit DSP-urile deprofesionalizate, reduse numeric, fără experienţa bătăliei contra epidemiei. A trebuit să refacem efectivele, să construim procedurile, să aducem resurse umane suplimentare. Nu vom ezita să luăm măsuri drastice acolo unde managerii nu îţi fac treaba”, a mai spus Orban.
www.zf.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus