Stiri de ultima ora

Premierul efectuează joi o vizită de lucru la Bruxelles; va avea întrevederi cu oficiali europeni

Premierul efectuează joi o vizită de lucru la Bruxelles; va avea întrevederi cu oficiali europeni
Politic




Premierul Viorica Dăncilă efectuează joi o vizită de lucru la Bruxelles, prilej cu care va avea întrevederi cu înalţi oficiali europeni pentru a discuta o serie de subiecte de actualitate aflate pe agenda europeană, informează Guvernul.



Programul vizitei, organizată în contextul finalului de mandat al preşedinţiei României la Consiliul UE, include o întrevedere cu comisarul european pentru vecinătate şi negocieri privind extinderea, Johannes Hahn.



Discuţiile vor fi dedicate subiectului politicii de extindere, precum şi evoluţiilor de interes în cadrul dimensiunii politicii de vecinătate a Uniunii Europene, cu accent pe situaţia actuală din Republica Moldova, precizează sursa citată.



Premierul Dăncilă va mai avea întrevederi cu Iratxe Garcia Perez, preşedintele Grupului Social-Democrat din Parlamentul European, şi cu Serghei Stanişev, preşedintele Partidului Socialiştilor Europeni (PES), prilej cu care vor fi abordate subiecte privind cooperarea politică la nivel european, arată Guvernul. AGERPRES/(AS - autor: Dana Piciu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea)





www.agerpres.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus