Stiri de ultima ora

Președintele Iohannis, mesaj pentru români, cu ocazia Paștelui: „Cu dăruire, iubire și credință vom ieși învingători din greaua încercare la care a fost suspusă întreaga omenire” (VIDEO) |

Președintele Iohannis, mesaj pentru români, cu ocazia Paștelui: „Cu dăruire, iubire și credință vom ieși învingători din greaua încercare la care a fost suspusă întreaga omenire” (VIDEO) |
Politic
Președintele României, Klaus Iohannis , le-a transmis un mesaj românilor, în condițiile în care acest sfârșit de săptămână este marcat de Paștele ortodox. Șeful statului a îndemnat la prudență și a făcut apel la comuniunea spirituală dintre cetățeni, „adevărata forță care ne va da energia să depășim momentele dificile” provocate de pandemia de COVID-19 .  

Mesajul președintelui Iohannis pentru români, cu ocazia Paștelui  

„Dragi români, semnificația profundă a acestor zile este aceea că împreună, cu dăruire, iubire și credință vom ieși învingători din greaua încercare la care a fost suspusă întreaga omenire. Vă urez să primiți Sfintele Paști, cu sufletele luminate de iubire, speranță și credință. Hristos a înviat!”, le-a transmis președintele Klaus Iohannis românilor.

Șeful statului a explicat că, spre deosebire de ocaziile anterioare, Sărbătorile Pascale din acest an „ne găsesc într-o situație care ne obligă să aflăm mai mult în noi înșine, în casă și prin rugăciune, Lumina și Binecuvântarea Învierii”, sugerând că românii ar trebui să respecte restricțiile și să stea departe de cei dragi, pentru a nu le pune sănătatea în pericol și pentru a limita răspândirea COVID-19 în România.

„Dragi români, vă doresc tuturor să întâmpinați Sfintele Paști în sănătate și pace sufletească. Învierea Domnului este o celebrare a speranței, într-un anotimp al renașterii. Biruința vieții, acesta este mesajul pascal care ne umple sufletele de încrederea de care avem nevoie în acest an, mai mult decât oricând. Pentru noi toți, Lumina Învierii a fost întotdeauna un prilej de a ne bucura alături de familie și de cei apropiați, de căldura locului pe care îl numim «acasă». Din păcate, Sărbătorile Pascale de anul acesta ne găsesc într-o situație care ne obligă să aflăm mai mult în noi înșine, în casă și prin rugăciune, Lumina și Binecuvântarea Învierii. În aceste zile, ne manifestăm iubirea față de cei dragi, tocmai renunțând să îi avem lângă noi. Suntem însă mereu în gândurile noastre aproape de ei, iar această comuniune spirituală este legătură cea mai puternică, adevărata forță care ne va da energia să depășim momentele dificile prin care trecem. Să ne asumăm acest sacrificiu și să ne regăsim cu aproapele nostru în Taina Învierii, precum și în rugăciune, pentru alinarea suferințelor celor bolnavi și pentru sufletele celor răpuși de epidemie”, a adăugat președintele Iohannis.

România, peste 8.800 de cazuri confirmate de COVID-19 și 417 decese   

Grupul de Comunicare Strategică a prezentat, sâmbătă, un nou bilanț al cazurilor de infecție cu coronavirus din România. Astfel, până la ora actuală, 8.418 au fost confirmate cu COVID-19 la nivel național, în timp ce 417 purători de SARS-CoV-2 au decedat. Din numărul total de pacienți testați pozitiv, 1.730 au fost declarați vindecați și externați, iar 248 sunt internați la terapie intensivă.

Cele 417 decese se referă la pacienți infectați cu coronavirus, ce au fost internați în spitale din județele Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman și Gorj.
www.b1.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus