Stiri de ultima ora

Parlament: Ministrul Justiţiei - la comisia specială pe justiţie

Parlament: Ministrul Justiţiei - la comisia specială pe justiţie
Politic




Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, participă, marţi, la şedinţa comisiei parlamentare speciale pe justiţie, condusă de Florin Iordache.



Comisia şi-a reluat activitatea, după o pauză de câteva luni, pe ordinea de zi aflându-se reexaminarea legii de modificare a Codului penal, ca urmare a deciziei CCR.



Parlamentarii liberali şi ai USR au propus respingerea proiectului de modificare a Codului penal şi, respectiv, amânarea discuţiilor, propunerile fiind respinse prin vot de comisie.



Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au decis luni prelungirea cu 120 de zile a perioadei de activitate a Comisiei speciale comune pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul Justiţiei.



"S-a votat prelungirea perioadei cu 120 de zile, nu vorbim de o reactivare (a Comisiei Iordache - n.r.), ci vorbim de faptul că o hotărâre a Parlamentului, a Birourilor permanente, stabilea un termen în care să funcţioneze. În momentul în care se consumă acest termen e nevoie fie să constaţi că s-a încheiat subiectul sau e nevoie de prelungire, tot printr-o hotărâre a Birourilor permanente reunite", a explicat vicepreşedintele Senatului, Claudiu Manda. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ady Ivaşcu)





www.agerpres.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus