Stiri de ultima ora

Oprea, despre referendum: Este atributul preşedintelui, dacă face acest referendum ne prezentăm la vot

Oprea, despre referendum: Este atributul preşedintelui, dacă face acest referendum ne prezentăm la vot
Politic




Preşedintele UNPR, Gabriel Oprea, a declarat că organizarea unui referendum naţional pe 26 mai, în acelaşi timp cu alegerile europarlamentare, este atributul preşedintelui Klaus Iohannis, iar dacă se va realiza acest lucru, el şi colegii de partid se vor prezenta la vot.



"Nu o comentez (intenţia preşedintelui Klaus Iohannis de a organiza un referendum pe 26 mai - n.r.), este atributul preşedintelui, dacă face acest referendum ne prezentăm la vot", a declarat Gabriel Oprea într-o conferinţă de presă organizată sâmbătă, la finalul reuniunii organizaţiilor UNPR din regiunea Bucureşti-Ilfov.



El a adăugat că România are nevoie "de o justiţie puternică fără abuzuri" pentru a fi un stat puternic.



"În toate funcţiile pe care le-am avut, de ministrul al Apărării, de Interne, vicepremier şi chiar premier, am sprijinit Justiţia. România, ca să fie un stat puternic, are nevoie de o justiţie puternică fără abuzuri", a spus Oprea. AGERPRES/(A - autor: Florentina Ştefănescu, editor: George Onea, editor online: Daniela Juncu)





www.agerpres.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus