Stiri de ultima ora

Opoziţia acuză sabotarea iniţiativei „Fără penali”: PSD a trimis semnăturile la Parchetul General/ Deputat PSD: Peste 500.000 de semnături au fost falsificate

Opoziţia acuză sabotarea iniţiativei „Fără penali”: PSD a trimis semnăturile la Parchetul General/ Deputat PSD: Peste 500.000 de semnături au fost falsificate
Politic
Deputatul PSD Cătălin Rădulescu a explicat, miercuri, că a fost depusă plângere la Parchetul General împotriva iniţiativei „Fără penali în funcţii publice” deoarece peste 500.000 de semnături au fost falsificate de USR.

374 afişări

Opoziţia acuză sabotarea iniţiativei „Fără penali”: PSD a trimis semnăturile la Parchetul General

„Multe, peste 500.000 - 600.000. Dacă erau două, trei, 10 semnături, înţelegeam să facem discuţia asta. Dar devin penibili, pentru că la 600.000 de semnături deja este o chestiune gravă. O să vedeţi că sute de primării au arătat aceste lucruri. Primarii au arătat că erau sute şi sute şi sute de semnături care nu existau, erau falsificate, dintre ei, câţiva au făcut şi plângeri penale”, a declarat Cătălin Rădulescu, miercuri la Parlament.

Social-democratul care este noul chestor al Camerei Deputaţilor Cătălin Rădulescu a acuzat USR şi PNL că acum „penalii strigă fără penali”.

„Ştiţi cum e, penalii strigă penalii. Atât USR, cât şi PNL, au plângeri penale şi începerea urmăririi penale la tot ce înseamnă finanţările ilegale la cererea AEP-ul. Aceste dosare sunt depuse de vreo câteva luni de zile, procurorii se pare că nu sunt interesaţi. Penalii care strigă totdeauna penali ar trebui să-şi dea demisia. În al doilea rând, există plângeri penale făcute de foarte mulţi primari din ţară, la fel, depuse la Parchet, privind suspiciunile evidente de fraudare a listelor pe care aceşti colegi din USR le-au depus la Parlament. Pe de altă parte, există mediatizată, eu am şi cerut acum vreo 5-6 luni de zile ca Parchetul să se autosesizeze vizavi de mediatizarea convorbirilor telefonice între membrii USR, care spuneau unii altora cum să falsifice semnăturile”, a completat Rădulescu.

Deputatul PSD a precizat că sesizarea Biroului Permanent a venit ca urmare a sesizărilor primarilor şi a verificării efectuate de secretariatul general al Camerei. Deputaţilor.

„Verificarea primarilor s-a făcut foarte clar, chemând omul respectiv şi întrebându-l dacă a semnat aceste liste. Deci, în faţa acestor probe evidente şi în urma verificărilor făcute de către Secretariatul General al Parlamentului timp de 3-4 luni, Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a fost sesizat vizavi de aceste aspecte care au natură penală. Ceea ce am făcut noi în Biroul Permanent a fost să cerem reprezenatntului USR exact ceea ce cer ei de vreo doi ani de zile, să accepte ca aceste liste să fie liste”, a conchis Cătălin Rădulescu.

Raluca Turcan şi Dan Barna au acuzat, miercuri, la Parlament că vicepreşedintele Camerei Florin Iordache şi noul chestor, deputatul PSD Cătălin Rădulescu, vor să saboteze iniţiativa „Fără penali în funcţii publice”, prin faptul că social-democraţii au trimis semnăturile la Parchetul General.

„Sabotarea Iniţiativei Fără penali, iniţiativa pentru care 1 milion de români au acordat o semnătură continuă în Parlamentul României. Astăzi am văzut în Biroul Permanent pe cei doi colegi ai mei (...) am asistat la o încercare a dl. Cătălin Rădulescu, condamnat penal, care a fost promovat PSD în funcţia de chestor al Biroului Permanent al Camera Deputaţilor, care alături de Florin Iordache, autorul OUG 13, încearcă să blocheze transmiterea Iniţiativei Fără Penali la CCR, aşa cum cere legea, intenţionând să trimită la Parchetul general această iniţiativă, sugerând că secretariatul general, în cele aproape 5 luni în care iniţiativa a fost blocată de Liviu Dragnea la copiator, ar fi constat neconcordanţe la semnături”, a declarat preşedintele USR Dan Barna, miercuri la Parlament.

Aceasta a adăugat că preşedintele PSD, Liviu Dragnea, încearcă să confişte şi atribuţiile primăriilor din „disperare”.

„Practic, conform legii, semnăturile acelea au fost validate de către primării, în fiecare localitate de unde au fost adunate de către zecile de mi de voluntari din România. Iar aceste primării au validat semnăturile fiind eliminate în proces eventualele semnături care nu îndeplineau condiţiile legale.Faptul că Liviu Dragnea încearcă să confişte şi atribuţiile primăriilor, Liviu Dragnea încearcă să confişte şi drepturile prevăzute de lege în mod expres pentru primari - dreptul de a valida semnături (...) arată cât de disperaţi sunt condamnaţii penali ai României care momentan conduc Camera Deputaţilor faţă de persectiva acestei iniţiative care noi suntem convinşi că va deveni lege în România.”, a conchis liderul USR.

La rândul său, liderul deputaţilor PNL Raluca Turcan a punctat că „un grup infracţional” se foloseşte de aceste iniţiative cetăţeneşti care condamnă infractorii „în tentativa de politizare a justiţiei”.

„Apărătorul unui dublu infractor pe nume Liviu Dragnea şi apărătorul pe nume Florin Iordache au făcut o plângere penală şi au sesizat instituţiile statului cu referire la iniţiativa cetăţenească fără penali în funcţii publice. Cu alte cuvine, apărătorul infractiorilor plus infractorul au sesizat organele judecătoreşti cu privire la iniţiativa cetăţenească fără penali în funcţii publice, o iniţiativă pe care şi eu şi colegi din PNL am semnat-o şi am asumat-o.

Este greu de explicat cum se poate ajunge ca înr-o instituţie simbol a democraţiei, un grup infracţional să folosească iniţiative cetăţeneşti care condamnă infractorii în tentativa de politizare a justiţiei. Astăzi, prin această decizie a conducerii Camerei Deputaţilor de a arunca în derizoriu iniţiativa fără penali în funcţii publice arată ce s-ar întâmpla exact dacă instituţiile din justiţie ar ajunge să fie conduse de către oamenii politici ai celor din PSD şi ALDE. Această bătălie împotriva justiţiei nu este doar pentru a scăpa de propriile dosare care le atârnă ca nişte tinichele de coadă, această bătălie este inclusiv pentru a ajunge folosească justiţia în interes politic”, a explicat Turcan, în declaraţia de presă de miercuri din Parlament.

În 21 septembrie2018, USR a depus la Parlament a doua tranşă de semnături pentru iniţiativa Fără penali în funcţii publice, peste 780.000, îndeplinind astfel condiţiile impuse de lege pentru declanşarea referendumului, respectiv 500.000 de semnături din 21 de judeţe.

Iniţiativa Fără Penali în funcţii publice propune ca articolul 37 din Constituţie, care reglementează dreptul de a fi ales, să fie completat cu un nou alineat, având următorul conţinut: „Nu pot fi aleşi în organele administraţiei publice locale, în Camera Deputaţilor, în Senat şi în funcţia de Preşedinte al României cetăţenii condamnaţi definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, până la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării”.
www.mediafax.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus