Stiri de ultima ora

Nicușor Dan: Cosemnăm împreună cu PNL moțiunea de cenzură împotriva Guvernului

Nicușor Dan: Cosemnăm împreună cu PNL moțiunea de cenzură împotriva Guvernului
Politic
Liderul USR, Nicușor Dan, susține că parlamentarii formațiunii pe care o conduce vor semna alături de PNL textul unei moțiunii de cenzură împotriva Guvernului, luând totodată în calcul posibilitatea unor demisii în Parlament.

"Cosemnăm împreună cu PNL moțiunea de cenzură. Textul care era pregătit pentru moțiunea simplă împotriva ministrului Justiției, în speranța că PSD va avea o atitudine rezonabilă, poate să fie folosit pentru ordonanța de urgență pentru ca toți cetățenii să aibă parte de această dezbatere pe o chestiune foarte importantă. La fel, dacă prin gestul nostru putem să forțăm alegeri anticipate, nu avem o problemă să ne dăm demisia cu toții, însă trebuie să cântărim foarte bine dacă mai există rușine în această majoritate. Ei, după cum ne-au arătat, ar fi capabili să guverneze și să legifereze cu un Parlament de 250 de oameni sau câți sunt ei. Deci, dacă asta ajută, fără îndoială, dar trebuie să cumpănim foarte bine", a declarat Nicușor Dan, miercuri, la Parlament.

Întrebat dacă parlamentarii Uniunii iau în calcul și varianta unei greve parlamentare, Nicușor Dan a replicat că acest aspect va trebui analizat.

"Vom cumpăni și vom lua toate măsurile care se impun", a adăugat el.

Referitor la eventuale demisii din Guvern, Nicușor Dan a subliniat că în prezent miza este blocarea efectelor ordonanței de urgență pentru modificarea și completarea Codului penal și a Codului de procedură penală.

"Miza este să oprim acest text (de ordonanță — n.r). Miza în acest moment nu este să își dea demisia domnul Iordache. Domnul Iordache este un nimeni. Sau (să își dea demisia — n.r.) domnul Grindeanu. Domnul Grindeanu este un nimeni. Miza este să se oprească acest normativ, care pune în paranteze tot ce a însemnat sistem de justiție în România", a punctat liderul USR.
www.agerpres.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus