Stiri de ultima ora

Ministrul Corlăţean, la lucrările Consiliului European, în cadrul delegaţiei conduse de premierul Ponta

Ministrul Corlăţean, la lucrările Consiliului European, în cadrul delegaţiei conduse de premierul Ponta
Politic
Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, va participa miercuri în cadrul delegaţiei oficiale a României, condusă de primul-ministru Victor Ponta, la lucrările Consiliului European care se va desfăşura la Bruxelles, informează diplomaţia română.

În pregătirea Consiliului European, ministrul Corlăţean a luat parte marţi la reuniunea Consiliului Afaceri Generale, la care miniştrii afacerilor externe sau afacerilor europene din statele membre UE au avut un schimb de opinii asupra concluziilor Consiliului European, axate pe tematicile energie şi impozitare.

Reuniunea Consiliului European din 22 mai reprezintă prima întâlnire tematică a liderilor europeni din seria reuniunilor subsumate obiectivului general al UE privind creşterea competitivităţii Uniunii Europene, relansare economică şi creare de locuri de muncă.

Următoarele reuniuni tematice subsumate acestui obiectiv vor fi dedicate inovării şi agendei digitale (octombrie 2013), precum şi competitivităţii şi politicii industriale (iunie 2013 şi februarie 2014). AGERPRES
www.agerpres.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus