Stiri de ultima ora

Ludovic Orban: Toate cercetările sociologice arată că Iohannis câştigă la diferenţă mare

Ludovic Orban: Toate cercetările sociologice arată că Iohannis câştigă la diferenţă mare
Politic
Ludovic Orban, preşedintele PNL, susţine că toate cercetările sociologice făcute începând cu trei luni înainte de alegeri arată că actualul preşedinte al ţării va câştiga al doilea mandat "la o diferenţă foarte mare, cu orice candidat”.

Foto: presidency.ro

"Toate cercetările sociologice care le-am făcut începând cu trei luni înainte de alegeri au indicat foarte clar că preşedintele Iohannis câştigă în turul doi la o diferenţă foarte mare, cu orice candidat", a declarat preşedintele PNL marţi seară, la România TV .

Premierul a catalogat drept "temă falsă" cea privind dezbaterea la care Viorica Dăncilă l-a invitat pe Klaus Iohannis, liderul PNL spunând că "ambii candidaţi sunt foarte bine profilaţi", iar alegătorii au discernământ şi pot alege şi în afara dezbaterii.

"Lovitura finală va fi dată de românii, românii sunt în măsură să decidă pentru că au discernământ, ştiu despre ce e vorba", a spus Orban.

"Ce să discutăm cu ei? Ei să spună minciună după minciună şi noi să spunem adevărul: poţi să cântăreşti egal?", a spus Ludovic Orban.

Primul ministru a criticat-o, la rândul său, pe Viorica Dăncilă pentru faptul că nu a mers la consultări la Cotroceni şi nu s-a consultat cu şeful statului nici pe tema nominalizării pentru funcţia de comisar european din partea României.

"Nu pot să-i zic lui Iohannis să se ducă la o dezbatere cu Dăncilă. Dar ce, Dăncilă a fost la consultări la Cotroceni?", a mai spus Orban.
www.rtv.net

Articole similare :
comments powered by Disqus