Stiri de ultima ora

Ludovic Orban: Reprezentanţii PSD au permis perpetuarea dublului standard la produsele care se vând în UE

Ludovic Orban: Reprezentanţii PSD au permis perpetuarea dublului standard la produsele care se vând în UE
Politic




Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, joi, la Craiova, că reprezentanţii PSD au permis perpetuarea dublului standard la produsele care se vând în Uniunea Europeană, trădând interesele consumatorilor români.



"În Parlamentul European a fost în dezbatere directiva de combatere a dublului standard privitor la produsele care se vând în Uniunea Europeană. PNL a votat împotriva acestei directive şi considerăm că Guvernul României, reprezentat în cadrul negocierilor tripartite la nivelul Consiliului Uniunii Europene, care trebuia condus de ministrul Bădălău pentru că România deţine preşedinţia (cel care s-a făcut de râs la audierile din comisia PE) practic a trădat interesele consumatorilor români permiţând adoptarea unui text în cadrul acestei directive care permite perpetuarea dublului standard, lăsând portiţe legale pentru producătorii care folosesc produse inferioare sub aceeaşi marcă pe pieţe din Europa care au putere de cumpărare mai mică", a spus Orban, într-o conferinţă de presă.



El a afirmat că această practică este neloială şi ar trebui sancţionată drastic în UE.



"Punctul nostru de vedere a fost clar: că această practică este neloială şi trebuie sancţionată drastic. La negocierile dintre Consiliul UE condus de Bădălău, care probabil nici nu ştie că s-a adoptat această directivă, textul aprobat lasă, în anumite situaţii, portiţa pentru menţinerea dublului standard, adică nu numai că nu s-au bătut reprezentanţii PSD la nivelul UE să combată această practică, ci în timp ce acasă îi mint pe români că se bat pentru combaterea dublului standard, ei eu permis perpetuarea dublului standard", a mai spus preşedintele PNL. AGERPRES/(A - autor: Maria Mitrică, editor: Nona Jalbă, editor online: Adrian Dădârlat)





www.agerpres.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus