Stiri de ultima ora

Ludovic Orban, despre dezvăluirile Rise Project: Dragnea se simte cu musca pe căciulă

Ludovic Orban, despre dezvăluirile Rise Project: Dragnea se simte cu musca pe căciulă
Politic
Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, duminică seară, că una dintre concluziile sale după dezvăluirile făcute de Rise Project despre liderul PSD, Liviu Dragnea, este că acesta "se simte cu musca pe căciulă", adăugând că relațiile dintre Dragnea și Tel Drum sunt "un fel de secret al lui Polichinelle".

"Sunt câteva concluzii pe care le-am tras. Prima concluzie este că Dragnea se simte cu musca pe căciulă. A doua concluzie pe care am tras-o este că actualul partid de guvernământ este în stare să folosească orice instituție a statului pentru a pune botniță presei libere, pentru că nu poate să-mi spună nimeni că este o întâmplare, o coincidență, controlul efectuat de ANAF la Rise Project exact în ziua în care trebuiau să facă dezvăluiri despre afacerile șefului PSD. De altfel, se și știe că atât Grindeanu, cât și Tudose (fostul și actualul premier — n.r.) au încercat să îl schimbe pe șeful ANAF și nu au reușit, pentru că a fost ținut în funcție de Dragnea. Eu vă spun că nu sunt numai dezvăluiri, eu cred că până și copiii știu în Teleorman, că Tel Drum este al lui Dragnea, acesta este secretul lui Polichinelle, și că, de fapt, este vaca de muls a PSD. Acum, sigur, trebuie probe", a afirmat Orban, cu ocazia unei vizite în județul Bistrița-Năsăud.

În plus, liderul liberal consideră că o "mobilizare generală a opiniei publice" este în măsură să contracareze o parte din măsurile anunțate de PSD în programul de guvernare, enumerând în acest sens, printre altele, impozitul pe gospodărie și impozitul pe cifra de afaceri.

"O mobilizare generală a opiniei publice, care deja se simte, nu numai mediul de afaceri, și orice om care are cât de cât... Cu siguranță, dacă există o mobilizare generală, după părerea mea nu vor adopta aceste măsuri. De altfel, vedeți că deja au început să apară ezitări în declarațiile publice ale liderilor. Sigur, nu înseamnă că au renunțat, pentru că ei au deja de plătit o notă de plată pentru măsurile pe care le-au luat — legea salarizării în sectorul public, creșterea punctului de pensie la 1.000 lei. Deja sunt niște note de plată care trebuie plătite și nu au de unde, pentru că se vede din economia reală care este răspunsul la toată demagogia lor populistă", a mai spus Orban.

Ludovic Orban a participat duminică seara la festivalul "Cununa grâului" din comuna bistrițeană Spermezeu, alături de secretarul general al partidului, deputatul de Bistrița-Năsăud Robert Sighiartău, membri din conducerea filialei județene, dar și fostul deputat Ioan Oltean.
www.agerpres.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus