Stiri de ultima ora

Iohannis, în fața ambasadorilor străini: Vom continua să acționăm pentru aderarea la Spațiul Schengen și la Zona Euro (VIDEO)

Iohannis, în fața ambasadorilor străini: Vom continua să acționăm pentru aderarea la Spațiul Schengen și la Zona Euro (VIDEO)
Politic
Vom continua să acționăm pentru aderarea la Spațiul Schengen și la Zona Euro , atunci când toate condițiile vor fi îndeplinite, a declarat președintele Klaus Iohannis , la întâlnirea anuală cu șefii misiunilor diplomatice acreditați la București.

„Vom continua să acționăm pentru aderarea la Spațiul Schengen , care va contribui semnificativ la consolidarea securității pentru întregul spațiu de liberă circulație din Uniune și, de asemenea, pentru aderarea la Zona Euro , atunci când toate condițiile vor fi îndeplinite”, a declarat președintele.

Șeful statului a precizat că apartenența la NATO și UE, dar și parteneriatul strategic cu SUA rămân pilonii de bază ai politicii noastre externe.

„Vom acționa pentru a avea o Uniune mai puternică, mai unită, mai competitivă și mai incluzivă, mai sigură și pe înțelesul tuturor cetățenilor săi. Acestea au fost, de altfel, și mesajele principale ale Declarației de la Sibiu. Avem nevoie de o abordare comună pe toate temele majore la nivel european, cum ar fi combaterea schimbărilor climatice, agenda digitală, creșterea economică sau aprofundarea pieței interne, migrația și azilul, agrearea unui buget ambițios al Uniunii, politica de extindere, promovarea valorilor europene și consolidarea acțiunii externe a Uniunii Europene. România va sprijini în continuare politica de extindere a Uniunii, îndeosebi pentru deschiderea cât mai curând posibil a negocierilor de aderare cu cele două state candidate - Macedonia de Nord și Albania. Discuția despre eficientizarea metodologiei de extindere nu trebuie în niciun caz să blocheze sau să întârzie acest proces”, a declarat Klaus Iohannis .

În contextul ieșirii Marii Britanii din UE, președintele a precizat că „vom acționa pentru ca prietenia și alianța care ne-au legat până acum să rămână puternice între Regatul Unit și Uniunea Europeană”.

Despre NATO, șeful statului a afirmat că este o alianță militară de succes în care trebuie investit pentru a deveni și mai puternică: „Suntem hotărâți să ne respectăm în continuare angajamentele asumate vizând alocarea procentului de 2% din PIB pentru apărare și vom continua să acționăm pentru consolidarea posturii de descurajare și apărare a Alianței, mai ales pe Flancul său Estic. În același timp, fără a fi afectat efortul aliat la Marea Neagră, România va susține o implicare sporită a NATO în Orientul Mijlociu și în combaterea terorismului”.

Iohannis a mai precizat că România va continua să-și dezvolte relația bilaterală cu Statele Unite: „Dincolo de excelenta colaborare în domeniul apărării, vom urmări extinderea cooperării bilaterale printr-o definire mai cuprinzătoare a securității. Mă refer aici la domenii precum securitatea cibernetică și a telecomunicațiilor sau securitatea energetică. Promovarea schimburilor comerciale și creșterea investițiilor, consolidarea relațiilor în domeniul educației și al cercetării, realizarea de progrese în privința ridicării vizelor pentru cetățenii români constituie la rândul lor obiective importante pentru perioada următoare”.

De asemenea, va fi acordată o atenție deosebită parteneriatelor și relațiilor strategice sau speciale cu Germania, Franța, Polonia, Italia, Spania, Regatul Unit, Turcia sau Israel și vecinii direcți.

Cât despre Republica Moldova, președintele României a insistat că parcursul european este singura cale către reformarea profundă a instituțiilor, spre binele cetățenilor.

„Din păcate, așa cum am mai spus, nu suntem deloc convinși că actualul guvern de la Chișinău își propune acest obiectiv. De aceea, vom continua doar proiectele de sprijin care sunt dedicate direct cetățenilor, proiectele cu impact la nivel local și proiectele de interconectare strategică.

Vom relua cooperarea deplină doar atunci când vom vedea la nivel guvernamental acțiune concretă îndreptată spre continuarea parcursului european, a procesului de reformă, cu precădere în domenii precum justiția, administrația și combaterea corupției, de natură să asigure un parcurs democratic și predictibilitate în plan intern și extern”, a continuat Iohannis.

El a precizat apoi că România își dorește un parteneriat strategic relevant cu Japonia.

Cât despre criza din Orientul Mijlociu, Klaus Iohannis a precizat că România „susține demersurile Uniunii Europene, care trebuie să se implice mai mult, ale partenerilor săi strategici și ale comunității internaționale de detensionare a situației, de dialog și căutare a unor soluții durabile”.

„Reiterez obiectivul României de a deveni membru OCDE cât mai curând posibil și vă mulțumesc pentru susținere”, a mai declarat președintele.  
www.b1.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus