Stiri de ultima ora

Iohannis convoaca CSAT pentru coronavirus si nu se grabeste cu o alta desemnare: Nu voi pune un premier PSD!

Iohannis convoaca CSAT pentru coronavirus si nu se grabeste cu o alta desemnare: Nu voi pune un premier PSD!
Politic
Presedintele Klaus Iohannis a facut, luni seara, declaratii de presa, dupa ce Curtea Constitutionala a decis ca a incalcat legea fundamentala cand l-a desemnat tot pe Ludovic Orban premier, desi acesta fusese demis prin motiune de cenzura si nu are in spate o majoritate parlamentara.Seful statului nu se grabeste sa faca o noua desemnare si nici macar consultari cu partidele parlamentare. In schimb, a spus ca asteapta motivarea deciziei Curtii pentru a spune ce va face in continuare dar ca, in niciun caz nu va mai desemna un premier din partea PSD sau a unei coalitii formate in jurul social-democratilor.Iohannis a admis ca situatia provocata de raspandirea coronavirusului in Europa este ingrijoratoare si a convocat miercuri sedinta CSAT pentru a discuta masurile ce se impun. El sustine insa ca, desi un guvern interimar are puteri limitate, Guvernul demis este capabil sa gestioneze criza.Ziare.com va prezinta, in format LIVE TEXT, declaratiile presedintelui Klaus Iohannis:- Buna seara!- Astazi avem doua teme, coronavirus si procedurile din Parlamentul Romaniei.- Avand in vedere interesul extrem de crescut, voi incepe cu evolutia coronavirusului in Europa.- Lucurile s-au schimbat rapid in ultimele zile. Situatia din Italia genereaza multa ingrijorare, inclusiv in randul cetatenilor romani, ceea ce e de inteles.- Eu sunt in contact permanent cu institutiile statului roman pentru a monitoriza ceea ce se intampla in zonele aflate in carantina si in care locuiesc romani.- Vreau sa fiu foarte clar. Nu avem niciun caz de coronavirus in Romania pana in prezent.- Am decis sa convoc CSAT pentru miercuri, ora 14:00, pentru o informare privind masurile concrete.- Fac un apel la calm catre cetateni si ii indemn sa se informeze corect, sa fie vigilenti si sa respecte normele de igiena si sfaturile pe care le dau medicii pentru a se proteja.- Fac un apel si la mass-media sa evite senzationalul.- Nu in ultimul rand, fac apel la politicieni sa nu speculeze aceasta situatie in mod oportunist. Am observat mai multe luari de pozitie in care unele persoane fac declaratii alarmiste de natura sa sperie cetatenii. Le cer sa inceteze imediat cu aceasta atitudine.- Cateva cuvinte si despre situatia politica la zi. PSD continua sa fie un partid iresponsabil care se joaca cu destinul Romaniei.- PSD a provocat o noua criza pe care a aprofundat-o cu sesizarea CCR. Nu voi comenta decizia Curtii si voi astepta motivarea.- Insa, ceea ce face PSD e o sfidare fara precedent la adresa oamenilor. Romania nu are nevoie de politicieni care sa o duca mai adanc in criza si in instabilitate.- Vedem un Guvern demis pentru ca a incercat sa eficientizeze administratia locala si chiar si asa demis lucreaza pentru oameni.- Pe de alta parte vedem un PSD obsedat de putere. Acesta nu este verdictul meu, ci al cetatenilor. Desemnarea unui premier din partea unei aliante coagulate ad-hoc in jurul PSD ar intra in coliziune directa cu vointa romanilor exprimata la europarlamentare, la referendum si la prezidentialele de anul trecut.- Cea mai legitima solutie e revenirea cat mai repede la votul cetatenilor.- Avem nevoie de un nou Legislativ care sa ofere o noua majoritate, dispusa sa-si asume si sa sustina reformele indispensabile pentru tara.- Nu putem continua asa, vedem insa ca PSD-ului ii este frica sa se intoarca la popor si desi 3 ani de zile a esuat in a guverna acum vrea sa-i impiedice sa faca treaba pe cei care au dovedit ca vor si stiu ce trebuie facut in Romania.- Ii asigur pe toti cetatenii ca Romania e o tara guvernata, chiar daca are un guvern interimar, insa situatia generata de inconstienta PSD-ului trebuie sa inceteze.INTREBARI:Faceti desemnarea dupa motivarea CCR, va fi tot Orban?- Situatia e serioasa, voi pregati demersuri concrete pe care le voi anunta dupa ce voi lua aceste decizii.Comunicatul CCR leaga decizia de incapacitatea premierului sa stranga majoritate. Veti desemna un premier din partea unei majoritati formate in jurul PSD?- Am spus si o repet, nu voi desemna un premier PSD.Nici unul cum a fost dl Pricopie?- Nu e niciun partid si nicio coalitie care are majoritate in Parlament. Nu voi desemna un premier decat atunci cand voi considera ca e solutia justa pentru criza in care ne aflam acum.

Ati semnat decretele pentru numirea procurorilor sefi saptamana trecuta. In spatiul public a fost o campanie de intimidare si discriminare a unor jurnalisti si procurori. Dl Dan Tapalaga va cerea sa va delimitati si as dori sa va intreb si eu daca credeti ca mai este nevoie de presa libera in Romania? Poate aveti treaba si noi va retinem.- Presa libera, da. Si stiti foarte bine ca si in intalnirile publice, si in cele informale va incurajez sa va exprimati liber. Unii o si faceti. Astept ca presa sa devina mai independenta, mai libera si sa abordati toate subiectele. Ce spuneti de filaje si intimidari nu pot sa accept. Daca astfel de situatii au existat solicit celor vizati sa sesizeze organele abilitate. Independenta justitiei e nenegociabila si libertatea persoanei, de asemenea.Potrivit comunicatului CCR, presedintele va trebui sa desemneze un premier care sa aiba in spate majoritate parlamentara. La ce sa ne asteptam?- Din informatiile mele CCR nu judeca declaratii politice, ci actiuni constitutionale. Mai multe vom afla cand vom citi motivarea.Ce sanse mai au anticipatele?- Tocmai au scazut, sub 50%.Mergem catre alegeri la termen?- Au scazut sansele...O sa va implicati sa formati o majoritate parlamentara in jurul PNL? Veti desemna pe altcineva in afara de Orban?- Daca si pe cine voi desemna pentru situatia in care trebuie desemnata o persoana candva veti afla atunci cand fac desemnarea.Romania nu ar avea nevoie de un guvern cu mandat plin, avand in vedere situatia creata de coronavirus?- Romania are un guvern responsabil.Anticipatele mai sunt o prioritate in lumina coronavirusului?- Ne gasim in situatii complicate, si europene, si epidemia de coronavirus ne da batai de cap, noi ne pregatim ca sa gestionam situatia foarte bine, insa alegerile sunt baza democratiei, alegerile se fac si rezolva problema conducerii unei tari. Exista o singura situatia in care pot fi amanate, sper sa nu o prindem, doar in caz de razboi scrie in Constitutie.Trebuie sa fim constienti ca un guvern, fie si interimar, are toate parghiile sa gestioneze chiar si situatii de criza. Poate guverna si parlamentul poate legifera.La inceputul anului vorbeati de alegerea primarilor in doua tururi si anticipate. Unde a gresit PNL de nu ati atins aceste obiective.- Daca se ajunge sau nu la anticipate nu tine doar de presedinte sau de un partid, ci de o intreaga conjunctura politica. Alegerea primarilor e o dorinta a mea si a PNL, dar nu s-a putut realiza pentru ca PSD-ul a adunat din nou o majoritate toxica. Deci nu PNL a gresit, ci PSD-ul care se opune oricaror reforme si progrese.Luati in calcul un guvern de uniune nationala?- Nu!Nu considerati ca se pune o presiune pe CCR?- Nu am astfel de informatii, dar daca cineva le-ar avea ar putea sa le faca publice.Cum considerati ca gestioneaza autoritatile coronavirusul? MAE a dat avertisment abia azi.- Autoritatile se misca bine si e foarte important sa luam noi masurile de preventie. Acestea au fost discutate si astazi, pentru a accentua si a sublinia importanta acestora si pentru a le intari am decis sa convoc CSAT.PMP a propus numirea lui Traian Basescu ca premier. Ar fi un candidat bun?- Deocamndata nu am facut consultari, nu am primit propuneri.Credeti ca e nevoie de controale mai stricte la intrarea in tara, veti cere un plan de actiune?- Un plan de actiune exista de cateva saptamani a fost propus un set de masuri, masuri care se pun in practica. E posibil sa avem nevoie de mai multe masuri si de accea am convocat CSAT.In PNL se discuta despre posibilitatea ca doi primari foarte cunoscuti - Chirica si Chereches - sa candideze din partea PNL. Cum vedeti asta?- Pot sa va spun ce am spus si celor din PNL care m-au intrebat. Desemnarea candidatilor revine partidului iar PNL-ul are suficienti oameni, expertiza si experienta pentru a gestiona foarte bine aceste chestiuni, va rog sa adresati aceste intrebari PNL-ului. Eu nu ma implic si nu emit opinii in aceste chestiuni.Multumesc!
www.ziare.com

Articole similare :
comments powered by Disqus