Stiri de ultima ora

Hotărâri de guvern, pe ultima sută de metri: Achitarea facturilor din programele PNDL 1 şi PNDL 2 şi majorarea salariului minim brut pe ţară

Hotărâri de guvern, pe ultima sută de metri: Achitarea facturilor din programele PNDL 1 şi PNDL 2 şi majorarea salariului minim brut pe ţară
Politic
Executivul va adopta, în şedinţa de luni, un proiect de hotărâre privind alocarea fondurilor necesare pentru plata facturilor din programele PNDL 1 şi PNDL 2, a anunţat premierul demis Viorica Dăncilă.

24 afişări

Hotărâri de guvern, pe ultima sută de metri: Achitarea facturilor din programele PNDL 1 şi PNDL 2 şi majorarea salariului minim brut pe ţară

„Mâine (luni - n.r.) vom avea Hotărâre de Guvern referitor la achitarea facturilor PNDL. Aşa cum ştiţi, noi am sprijinit de fiecare dată comunităţile locale, iar aceste programe au fost foarte importante, s-au aplicat fără a ţine cont de culoarea politică. Ministrul Finanţelor a făcut toate demersurile astfel încât mâine să putem să achităm facturile PNDL”, a anunţat, duminică, Viorica Dăncilă. Proiectul de hotărâre nu se află însă pe ordinea de zi a şedinţei de luni, care urmează să înceapă la ora 11.00.

Un alt proiect improtant care ar putea fi pe ordinea de zi suplimentară a Guvernului este cel referitor la majorarea salariului minim brut pe ţară. Ministerul Muncii şi Protecţiei sociale a pus în dezbatere publică un proiect de hotărâre care majorează de la 1 ianuarie salariul minim brut pe ţară la 2.262 lei, de la 2080 de lei în prezent.

În prezent, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată este stabilit la 2.080 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 167,333 ore, în medie pe lună în anul 2019, reprezentând 12,43 lei/oră, iar proiectul propune ca salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată să fie majorat la 2.262 lei lunar începând cu data de 1 ianuarie 2020, ceea ce reprezintă o creştere de 8,7 % faţă de luna decembrie 2019. Pe ordinea de zi a şedinţei Executivului de luni se află, însă, aprobarea documentaţiei de urbanism "Plan Urbanistic General al comunei Bârsana, judeţul Maramureş. Un alt proiect de hotărâre discutat luni de Guvernul demis prevede aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Corp nou DS+P+5E în incinta Spitalului Judeţean de Urgenţă Dr.Pompei Samarian Călăraşi". Pe lista proiectelor care vor fi luate în discuţie se află, şi mai multe hotărâri privind închirierea unor imobile din domeniul public al statului: „ -Proiect de hotărâre privind închirierea unor spaţii din domeniul public al statului şi administrarea Spitalului Clinic de Recuperare Medicală - Băile Felix, unitate sanitară din subordinea Ministerului Sănătătii -Proiect de hotărâre privind închirierea unor spaţii din domeniul public al statului şi administrarea Institutului Oncologic "prof. Dr. Al. Trestioreanu" Bucureşti, unitate sanitară din subordinea Ministerului Sănătăţii -Proiect de hotărâre pentru aprobarea închirierii unei părţi din imobilul 2700 aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale”. Executivul va adopta şi un Memorandum cu tema: Aprobarea, de către România, a modificării Programului Operaţional Comun România-Ucraina 2014-2020 şi madatarea ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice pentru realizarea demersurilor necesare în acest sens, precum şi pentru aprobarea oricăror modificări viitoare ale programului. Cabinetul Dăncilă va adopta, de asemenea, Raportul privind activitatea Consiliului de Programare Economică în semestrul I al anului 2019. Asociaţia Oraşelor din România (AOR) a transmis, marţi, că Guvernul şi-a încălcat promisiunea făcută primarilor şi nu a adoptat o hotărâre privind alocarea fondurilor necesare pentru plata facturilor din programele PNDL 1 şi PNDL 2, ceea ce va duce la blocarea proiectelor.
www.mediafax.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus