Stiri de ultima ora

#europarlamentare2019/Tăriceanu: Parlamentul European nu este o adunătură de măicuţe de mănăstire , ci un loc în care se ciocnesc interesele

#europarlamentare2019/Tăriceanu: Parlamentul European   nu este o adunătură de măicuţe de mănăstire  , ci   un loc în care se ciocnesc interesele
Politic




Preşedintele Alianţei Liberalilor şi Democraţilor (ALDE), Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, sâmbătă, la Botoşani, că Parlamentul European "nu este o adunătură de măicuţe de mănăstire", ci "un loc în care se ciocnesc interesele".



Tăriceanu afirmă că România trebuie să fie aşezată pe acelaşi plan cu celelalte ţări europene, subliniind că toţi europarlamentarii ALDE vor avea misiunea să promoveze imaginea României şi să-i apere interesele.



"Sigur că Parlamentul European nu este o adunătură de măicuţe de mănăstire. Este un loc în care ciocnesc interesele. Toate ţările ştiu să îşi promoveze interesele şi să şi le apere. Aşa vreau să facă şi colegii mei, în aşa fel încât România să nu fie considerată cum este acum, o ţară de rangul doi. Vreau ca România să fie considerată pe acelaşi plan cu celelalte ţări europene. Suntem egali cu ceilalţi", a spus liderul ALDE.



El a susţinut că există europarlamentari români care "denigrează" imaginea României în Parlamentul European.



"În Parlamentul European deciziile care se iau au început să vizeze viaţa noastră de zi cu zi, dar eu vreau să mergem în Parlamentul European nu cu coloana vertebrală îndoită. Vreau să mergem cu fruntea sus să arătăm Europei aşa cum este România, o ţară bogată, o ţară cu oameni harnici, o ţară care este demnă de respectul lor. Sunt foarte trist că unii dintre cei care reprezintă astăzi România în Parlamentul European nu fac decât să denigreze România, să ponegrească ţara şi poporul pe care îl reprezintă acolo. Cred că suntem singurii care facem această figură urâtă în Parlamentul European. Nu am văzut niciun alt parlamentar dintr-o altă ţară europeană care acolo să se ducă şi să vorbească urât despre propria ţară şi propriul popor", a adăugat preşedintele ALDE.



Călin Popescu Tăriceanu a cerut membrilor formaţiunii pe care o conduce să arate, prin rezultatul alegerilor europarlamentare, că ALDE este o forţă, astfel încât partidul să aibă şanse atât la alegerile prezidenţiale, cât şi la alegerile locale şi parlamentare.



"Dacă vreţi să obţinem un rezultat bun la prezidenţiale, dacă vreţi ca eu să am o şansă reală în cursa prezidenţială şi dacă vreţi ca la anul să aveţi cât mai mulţi reprezentanţi în structurile de putere locale, la nivelul Consiliului Judeţean preşedinte, vicepreşedinte, consilieri judeţeni, la primării primari şi consilieri, atunci haideţi să arătăm în această competiţie care urmează peste opt zile că suntem într-adevăr o forţă", a conchis Tăriceanu. AGERPRES/ (A- autor: Cristian Lupaşcu, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Anda Badea)





www.agerpres.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus