Stiri de ultima ora

#europarlamentare2019/AEP: 18.730 de secţii de votare - în ţară; 537 - organizate la etaj, 13 la demisol şi 3 la subsol

#europarlamentare2019/AEP: 18.730 de secţii de votare - în ţară; 537 - organizate la etaj, 13 la demisol şi 3 la subsol
Politic




Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) precizează că, din totalul de 18.730 de secţii de votare organizate în ţară, 537 se află la etaj, 13 - la demisol şi trei - la subsol.



La solicitarea AEP, unităţile administrativ-teritoriale, subdiviziunile administrativ-teritoriale au transmis lista secţiilor de votare care îndeplinesc condiţia de accesibilitate, conform Hotărârii 44/2016 a AEP privind setul de condiţii minimale pe care trebuie să le îndeplinească locaţiile în care funcţionează secţiile de votare, precum şi dotarea minimală a acestora, se arată într-un comunicat transmis marţi AGERPRES.



Situaţia secţiilor de votare în funcţie de îndeplinirea condiţiilor de accesibilitate este publicată pe site-ul www.roaep.ro.



AEP precizează că situaţia este întocmită exclusiv pe baza raportărilor efectuate de primării, iar orice inadvertenţă sau situaţie neraportată poate fi sesizată Autorităţii la adresa de e-mail registratura@roaep.ro. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Ştefănescu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea)





www.agerpres.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus