Stiri de ultima ora

#europarlamentare2019/ Preşedintele AEP: Materialele de propagandă trebuie eliminate până pe 26 aprilie, la ora 24,00

#europarlamentare2019/ Preşedintele AEP: Materialele de propagandă trebuie eliminate până pe 26 aprilie, la ora 24,00
Politic




Toţi competitorii electorali trebuie să elimine bannerele şi materialele publicitare utilizate în activitatea de promovare până pe data de 26 aprilie, la ora 24,00, altfel vor fi sancţionaţi, a declarat miercuri preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Florin Mituleţu-Buică.



"În această perioadă preelectorală au fost o serie de dezbateri cu privire la aceste bannere şi alte materiale publicitare utilizate de partidele politice în activitatea de promovare, dar începând cu prima zi de campanie electorală, 27 aprilie, regulile se vor schimba. În sensul în care în data de 26 aprilie, până la ora 24,00, acestea trebuie să fie eliminate, altfel toţi competitorii electorali vor fi sancţionaţi dacă aceste materiale vor rămâne în spaţiul public", a precizat preşedintele AEP, într-o conferinţă de presă.



Potrivit lui Florin Mituleţu-Buică, în cazul în care aceste materiale vor exista în spaţiul public în campania electorală, se vor putea depune sesizări la Birourile electorale judeţene, iar de eliminarea lor se vor ocupa organele de poliţie sau primarii.



"În 27 aprilie, dacă aceste materiale sunt, la nivelul Birourilor electorale judeţene vor putea depune sesizări, plângeri cu privire la utilizarea altor materiale de campanie electorală în această perioadă. În măsură cu privire la eliminarea materialelor de propagandă sunt Birourile electorale judeţene şi organele de poliţie la nivel local şi teritorial. Dacă aceste materiale electorale există în data de 27 şi în timpul campaniei electorale, aceste birouri judeţene vor avea posibilitatea să soluţioneze plângeri şi sesizări cu privire la acestea, în măsură fiind pentru eliminarea acestora organele de poliţie sau primarii la nivelul localităţilor - comună, oraş, municipiu - şi în ce priveşte aplicarea sancţiunilor corespunzătoare utilizării altor materiale de propagandă în perioada campaniei electorale AEP", a explicat el.



Mituleţu-Buică a spus că în timpul campaniei electorale sunt permise numai afişele cu dimensiunile prevăzute de Legea 334 şi în locurile speciale de afişaj electoral, dispuse prin decizia primarului, alte materiale de propagandă fiind interzise.



Autoritatea Electorală Permanentă a dat comandă de buletine de vot la Monitorul Oficial - valoarea buletinelor de vot va fi de 2.264.000 de lei la un număr de alegători de 18.948.141 cetăţeni cu drept de vot la data de 31 martie. În străinătate, din evidenţele comunicate, sunt 696.398 de cetăţeni cu domiciliul în străinătate şi posesori de paşaport CRDS.



El a precizat că dreptul de vot se exercită în baza unui buletin, paşaport şi actele prevăzute de lege valabile în ziua votului.



În ziua scrutinului, Serviciul de Evidenţă a Populaţiei va fi deschis şi vor fi eliberate acte de identitate în regim de urgenţă, a adăugat preşedintele AEP.



Florin Mituleţu-Buică a anunţat că a solicitat tuturor primarilor informaţii cu privire la accesul persoanelor cu dizabilităţi în secţiile de votare. "Pe 27 aprilie vom avea informaţii cu privire la toate secţiile care nu au posibilitatea de a pune la dispoziţie această rampă de acces pentru persoanele cu dizabilităţi. (...) Dacă vom avea posibilitatea să promovăm o OUG, vom crea posibilitatea ca cetăţenii cu drept de vot care se află în această situaţie să poată să voteze la cea mai apropiată secţie de votare chiar dacă sunt în zona secţiei de votare la care sunt arondaţi şi aceasta nu are acces pentru persoane cu dizabilităţi", a punctat preşedintele AEP.



Campania electorală pentru alegerile europarlamentare începe sâmbătă, 27 aprilie.



Alegerile pentru Parlamentul European vor avea loc în România pe data de 26 mai. AGERPRES/(A - autor: Florentina Ştefănescu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Ady Ivaşcu)





www.agerpres.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus