Stiri de ultima ora

#europarlamentare2019 Ponta: Mulţi pesedişti nu îl mai votează pe Dragnea pentru că l-au văzut în clipul cu Guţă

#europarlamentare2019 Ponta: Mulţi pesedişti nu îl mai votează pe Dragnea pentru că l-au văzut în clipul cu Guţă
Politic




Preşedintele PRO România, Victor Ponta, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă la Arad, că PSD şi liderul său, Liviu Dragnea, vor pierde alegători din cauza clipului manelistului Nicolae Guţă dedicat partidului şi preşedintelui său.



Ponta a afirmat că mulţi care au votat PSD nu mai vor să fie "manelişti", nu vor să audă "nici de Guţă, nici de Codrin Ştefănescu".



"Apropo, mie Guţă mi se pare mai intelectual decât Codrin Ştefănescu. În primul rând, Guţă e băiat deştept, că ia banii de la hoţi. I-a luat de la Băsescu, îi ia şi de la Dragnea. Doi hoţi. În al doilea rând, eu nu ştiu pe nimeni care să voteze cu Dragnea pentru că l-a văzut în clipul cu Guţă. În schimb, ştiu mulţi pesedişti care nu-l mai votează pe Dragnea pentru că nu sunt manelişti ca el. Cred că nivelul la care a coborât... Totuşi, eu am intrat în Partidul Social Democrat în care era Adrian Năstase lider. Îl vedeţi pe Adrian Năstase făcându-şi un clip cu Guţă?", a declarat Ponta, într-o conferinţă de presă la Arad.



Preşedintele PRO România a făcut şi un apel către liderii de organizaţii locale să nu-i primească pe "refugiaţii din PSD" după alegerile din 26 mai.



"După 26 mai, cum presimt eu că o să arate rezultatele, s-ar putea să vină un val de refugiaţi de pe la PSD şi rugămintea mea este să nu-i primiţi, să vă uitaţi bine la ei, să-i primiţi doar pe cei care merită, pe ceilalţi lăsaţi-i lui Dragnea", a mai spus Ponta. AGERPRES / (AS - autor: Marian Buga, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ady Ivaşcu)





www.agerpres.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus