Stiri de ultima ora

Dragnea a fost scos din penitenciar. Fostul lider PSD, citat ca martor în dosarul lui Zgonea

Dragnea a fost scos din penitenciar. Fostul lider PSD, citat ca martor în dosarul lui Zgonea
Politic
Fostul preşedinte PSD Liviu Dragnea a fost scos, joi, din Penitenciarul Rahova, în condiţiile în care urmează să fie audiat la Tribunalul Bucureşti, ca martor în procesul fostului preşedinte al Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.

Dragnea a fost scos din penitenciar. Fostul lider PSD, citat ca martor în dosarul lui Zgonea

Tot ca martor în dosar a fost citat şi fostul premier Victor Ponta, însă, până la ora transmiterii ştirii, acesta nu s-a prezentat la Tribunalul Bucureşti. Judecătorii au declarat şedinţa nepublică. La începutul anului trecut, fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă, după ce ar fi intervenit pentru numirea unui secretar de stat.

El este acuzat de procurori că în perioada iulie 2012 - aprilie 2013, când era preşedinte al Camerei Deputaţilor şi totodată vicepreşedinte PSD, Valeriu – Ştefan Zgonea ar fi acceptat promisiunea lui Dobrică Dumitru, pe atunci consilier judeţean, privind primirea de foloase necuvenite pentru sine, în schimbul influenţei pe care a lăsat să se creadă că o are asupra unor funcţionari publici şi a promis că-i va determina să numească într-o importantă funcţie publică o rudă de-a acestuia. Ulterior, Valeriu Zgonea ar fi primit de la Dobrică contravaloarea unor servicii de turism şi cheltuieli legate de construirea unei case de vacanţă în judeţul Covasna, în cuantum total de 62.143 lei, iar ruda lui Dumitru Dobrică a fost numită în funcţia de preşedinte al Centrului Naţional de Management pentru Societatea Informaţională din cadrul Ministerului pentru Societatea Informaţională, deşi nu avea pregătire de specialitate în domeniu, spun procurorii. Apoi, tot ca urmare a demersurilor lui Valeriu Zgonea, persoana respectivă şi-a păstrat funcţia la nivelul administraţiei publice centrale şi a fost numită, pe 23 ianuarie 2014, subsecretar de stat în cadrul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale. În acest dosar, Dumitru Dobrică, consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Buzău în perioada iunie 2004-decembrie 2013 şi administrator/acţionar al unei societăţi comerciale, a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei.
www.mediafax.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus