Stiri de ultima ora

Dorin Florea și-a anunțat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Târgu Mureș

Dorin Florea și-a anunțat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Târgu Mureș
Politic
Primarul municipiului Târgu Mureș, Dorin Florea, și-a anunțat, miercuri, candidatura pentru al cincilea mandat de primar. El a spus că va porni în cursa electorală ca independent susținut de PNL și de alte formațiuni politice.

Vă anunț într-un mod cât se poate de clar, scurt și la obiect, că am hotărât să candidez pentru următorul mandat, pentru că sunt lucruri atât de importante de la care nu pot lipsi. Iar în momentul în care instituțiile de cultură, de învățământ și toți cei cu care am dus orașul înainte m-au determinat să iau această decizie, o onorez. Sunt multe de făcut, vreau să sărbătorim cum se cuvine aniversarea de 400 de ani de la obținerea statutului de oraș liber regal, dar vreau să fiu alături de voi să făurim ceea ce înseamnă un oraș sigur, un oraș fără conflicte și un oraș care, la 100 de ani de la Marea Unire, să simtă că este într-adevăr un oraș european. Le mulțumesc și românilor, și maghiarilor care m-au încurajat să merg mai departe, mulțumesc Partidului Național Liberal care mă susține și celorlalți. Candidez independent, pentru a respecta pe toată lumea, și mai ales criteriile de integritate la care s-au angajat unele formațiuni. Rămâne ca faptele să dovedească că ceea ce am făcut am făcut pentru oraș , a declarat Dorin Florea, co-președinte al PNL Mureș, într-o conferință de presă.

Primarul a mai spus că, alături de PNL, și alte formațiuni politice îi vor susține candidatura.

Co-președintele PNL Mureș, Ciprian Dobre, a arătat că Dorin Florea a luat decizia de a candida independent, iar PNL va susține această hotărâre. Dobre speră că Florea va câștiga un nou mandat de primar.

pentru luare de mită, spălare de bani și folosirea influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, fapte săvârșite în calitate de prefect al județului, a anunțat DNA.
www.agerpres.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus