Stiri de ultima ora

Dăncilă despre situaţia miniştrilor Stănescu şi Şova: Rămân în Guvern până când Iohannis va semna noile propuneri

Dăncilă despre situaţia miniştrilor Stănescu şi Şova: Rămân în Guvern până când Iohannis va semna noile propuneri
Politic




Premierul Viorica Dăncilă a declarat, joi, la Alba Iulia, că miniştrii demisionari ai Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Transporturilor, Paul Stănescu şi Lucian Şova, vor rămâne în Executiv până când preşedintele Klaus Iohannis va semna noile propuneri care i-au fost transmise de la Palatul Victoria.



"Până când domnul preşedinte Iohannis va accepta propunerile făcute de către Guvern", a afirmat Dăncilă, după şedinţa solemnă a Guvernului care a avut loc la Alba Iulia, întrebată de presă cât vor mai sta în Executiv cei doi miniştri demisionari.



Preşedintele Klaus Iohannis a reiterat, la începutul acestei săptămâni, că o decizie în privinţa noilor miniştri ai Dezvoltării şi Transporturilor va fi luată după celebrarea Zilei Naţionale.



Propunerile înaintate de Guvern pentru cele două portofolii sunt Lia Olguţa Vasilescu la Dezvoltare Regională şi Administraţie Publică şi Mircea Drăghici la Transporturi. AGERPRES/(A - autor: Daniel Florea, editor: Claudia Stănescu, editor online: Irina Giurgiu)





www.agerpres.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus