Stiri de ultima ora

Dan Barna: Deciziile CCR de azi arată că nu e altă soluţie decât plecarea Guvernului şi organizarea de anticipate

Dan Barna: Deciziile CCR de azi arată că nu e altă soluţie decât plecarea Guvernului şi organizarea de anticipate
Politic




Deciziile luate miercuri de Curtea Constituţională arată că, pentru soluţionarea crizei politice, "nu există o altă soluţie" decât plecarea Guvernului şi organizarea de alegeri anticipate, afirmă liderul USR, Dan Barna.



"Deciziile de azi ale Curţii Constituţionale arată că, pentru soluţionarea crizei politice, nu e altă soluţie decât plecarea Guvernului şi organizarea de alegeri anticipate. Faptul că doamna Dăncilă a amânat la nesfârşit prezentarea în Parlament aşteptând să fie obligată de o decizie a Curţii e ruşinos pentru PSD şi dăunător pentru ţară. Pe de altă parte, decizia care sileşte preşedintele să numească miniştrii interimari ne arată că tot ce a obţinut până acum domnul Iohannis nu a fost decât o amânare care nu a ajutat la nimic. O serie lungă de amânări nu e o rezolvare a crizei. E doar un pas în lateral", a scris Barna, pe Facebook.



Potrivit acestuia, partidele de Opoziţie trebuie să facă repede primul pas - depunerea moţiunii de cenzură.



"Fac şi pe această cale un apel. Acest Guvern trebuie să plece, această criză trebuie să înceteze", a conchis liderul USR.



Curtea Constituţională a României a stabilit miercuri că există conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi preşedintele Klaus Iohannis pe tema refuzului şefului statului de revocare din funcţie a unor miniştri şi de desemnare a interimarilor, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali din CCR.



Totodată, judecătorii constituţionali au stabilit, referitor la desemnarea miniştrilor plini, că nu există conflict între premier şi preşedinte, şeful statului nefiind obligat să semneze decretele de numire a acestora. AGERPRES/(A - autor: Cătălina Matei, editor: Andreea Rotaru, editor online: Anda Badea)



 



Citiţi şi:



 



CCR: Există conflict juridic Guvern - preşedinte pe tema numirii miniştrilor interimari, nu şi în cazul celor plini



 





www.agerpres.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus