Stiri de ultima ora

Cuc: Dacă nu iese OUG pe achiziţii, nu vom putea semna contractele, va trebui să aşteptăm ani

Cuc: Dacă nu iese OUG pe achiziţii, nu vom putea semna contractele, va trebui să aşteptăm ani
Politic




Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat marţi, la Câmpia Turzii, că adoptarea unei Ordonanţe de Urgenţă a Guvernului pe achiziţii este o urgenţă întrucât contestarea licitaţiilor în instanţă blochează ani de zile semnarea contractelor pentru lucrări de infrastructură.



"Am obţinut avizul de la ANAP, este în avizare la Ministerul Dezvoltării, urmează Ministerul Finanţelor şi Ministerul Justiţiei, cu siguranţă aceste probleme nu vor mai exista şi vom putea semna contractele. Este o ordonanţă de urgenţă fiindcă avem o urgenţă, e o urgenţă. Dacă nu iese această OUG, nu vom putea semna contractele şi va trebui să aşteptăm ani de zile pentru contestaţii. Cine nu înţelege această urgenţă, cred că nu e român (...) Modificăm legislaţia pe achiziţii ca să putem să semnăm contractele după prima perioadă de contestaţii de 30 de zile, de la CNSC sau de la Tribunal, în funcţie de cum solicită contestatarul. Avem contracte nenumărate. O astfel de ordonanţă va genera, o să vedeţi, în următoarele două-trei luni, câte contracte vor fi semnate în Ministerul Transporturilor. Practic deblochează totul. Mi-a făcut domnul director o situaţie a proiectelor contestate din 2017 până acum şi totalul lunilor în care au stat în contestaţie a fost 311 luni. Gândiţi-vă câte proiecte am fi avut semnate. Inclusiv Piteşti-Sibiu, secţiunea V, dacă aveam această ordonanţă în vigoare, îl puteam semna şi nu mai stăteam acum să aşteptăm deciziile instanţei", a declarat Răzvan Cuc.



Ministrul Transporturilor a precizat că a dorit ca proiectul de OUG să intre în şedinţă de guvern în această săptămână, dar că probabil va mai dura încă o săptămână pentru obţinerea avizelor.



Potrivit acestuia, una din prevederile proiectului de ordonanţă stipulează faptul că în momentul în care există o decizie de la CNSC referitoare la un câştigător, ministerul să poată semna contractul cu acesta, iar ulterior alte firme care au nemulţumiri se pot duce în instanţă, fără ca lucrările să rămână blocate pe perioada procesului. AGERPRES / (A - autor: Dorina Matiş, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ady Ivaşcu)





www.agerpres.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus