Stiri de ultima ora

Comisia de control SRI a avizat favorabil proiectul de buget pe 2019, fără amendamentele lui Liviu Dragnea

Comisia de control SRI a avizat favorabil proiectul de buget pe 2019, fără amendamentele lui Liviu Dragnea
Politic
Comisia comună permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI a dat aviz favorabil, luni, proiectului de buget pe 2019 propus de Guvern. În comisie nu s-au dezbătut amendamentele propuse de Liviu Dragnea, în vederea tăierii bugetului.

128 afişări

Comisia de control SRI a avizat favorabil proiectul de buget pe 2019, fără amendamentele lui Liviu Dragnea

Comisia Parlamentului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI a avizat favorabil, luni, proiectul de buget pentru anul 2019, propus de Guvern, cu 6 voturi pentru şi 2 împotrivă. Comisia nu a avizat şi nici nu a dezbătut amendamentele propuse luni de preşedintele PSD, Liviu Dragnea, care vizează micşorarea bugetului instituţiei cu aproximativ 20%, faţă de forma iniţială propusă de Executiv.

„Astăzi, Comisia de control a activităţii SRI a fost sesizată privind avizarea sau nu a bugetului SRI. A participat la această întâlnire unul dintre directorii adjuncţi ai SRI şi un reprezentant al Ministerului de Finanţe. Bugetul pe care îl propune Guvernul a fost de 2.465.885. Este o creştere faţă de anul trecut de la 2.335.000”, a declarat, luni, preşedintele Comisiei de control a activităţii SRI, Claudiu Manda.

Claudiu Manda a declarat că la Comisia SRI nu au ajuns amendamentele propuse de Liviu Dragena, astfel nu au avut cum să le dezbată şi voteze.

„Comisia nu a fost sesizată cu un astfel de amendament. Nu am fost sesizaţi cu un astfel de amendament, nu am avut cum să dezbatem un astfel de amendament. Decizia va trebui să fie luată la nivelul Comisiei de buget-finanţe”, a spus Manda.

Liviu Dragnea a depus, în Parlament, mai multe propuneri pentru amendarea proiectului de buget de stat pentru anul 2019, prin care se diminuează bugetul SRI cu 295 de milioane de lei pentru a se suplimenta bugetul Ministerului Sănătăţii. De asemenea, liderul PSD propune diminuarea bugetului SPP.

„Se suplimentează bugetul Ministerului Sănătăţii la capitolul 66.01 –Sănătate-, titlul 20 –Bunuri şi servici- cu suma de 295.000 mii lei, credite bugetare şi credite de angajament, pentru următoarele programe de sănătate: Vitamina D, Panorama şi Teste merkeri tumorali. În mod corespunzător se modifică celelalte anexe la bugetul Ministerului Sănătăţii”, se arată în amendamentul depus de Liviu Dragnea, proiectului de buget de stat pentru anul 2019.

Ca sursă de finanţare, Dragnea propune diminuarea bugetului SRI cu 295 de milioane de lei.

„Sursă de finanţare: Se diminuează bugetul SRI, Anexa 03/31, cu suma de 295.000 mii lei, credite bugetare şi credite de angajament, de la capitolul 61,01 –Ordine publică şi siguranţa naţională, titlul 10 –Cheltuieli de personal-”, se arată în motivarea amendamentului.

Urmează ca marţi şi miercuri comisiile de buget-finanţe din Senat şi Camera Deputaţilor vor elabora rapoartele, acestea urmând a fi depuse la Birourile permanente reunite miercuri, la ora 15.00.

Şedinţa comună a celor două camere ale Legislativului pentru dezbaterea şi adoptarea proiectului bugetului de stat pe 2019 va începe miercuri, la ora 16.00.
www.mediafax.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus