Stiri de ultima ora

Ce învățăm din cazul Băsescu

Ce învățăm din cazul Băsescu
Politic
Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a eliberat adeverințe pentru 19 candidați la europarlamentare, din care rezultă că nu au fost colaboratori ai Securității.

Traian Băsescu nu se află printre ei.  Din contră, CNSAS a dispus introducerea la Curtea de Apel București a unei “acțiuni în constatare pentru stabilirea calității de colaborator al Securității” a fostului președinte.  Procedura  se aplică, potrivit legii,  atunci când, la nivelul instituției, s-a finalizat instrumentarea unui dosar care – cu probe - îl indică pe împricinat ca turnător pe latura de poliție politică. Același CNSAS (dar poate cu alt Colegiu...) l-a mai verificat pe dl Băsescu și în 2002, 2004, 2006, 2009, 2013 – când omul era ba primar al Capitalei, ba președinte al României -,  concluziile fiind, de fiecare dată, că nu, n-ar fi fost. Ce a intervenit nou acum?  Două note informative și o vrere politică. 

Faptul că a fost colaborator al Securității dl Băsescu l-a recunoscut implicit, chiar domnia sa, într-un interviu televizat, realizat de Ma­rius Tucă, la începutul anilor 2000.  Să cităm. Tucă:  “Puteți jura că n-ați fost colaborator al Direcției a IV-a a Securității și puteți jura că n-ați semnat un angajament cu ofițerul de contrainformații?”  Băsescu:  “Da, niciodată nu am făcut poliție politică”.  Tucă: „N-ați răspuns la întrebare...” Băsescu: „Nu, dar eu vă răspund... Pentru că e complicat ce mă întrebați. (??!! – n.n.)  Eu vă spun categoric un singur lucru: nu am făcut poliție politică”.

Așadar, refuzând să răspundă cu subiect și predicat, viitorul președinte al României – care avea să fie votat orbește (inclusiv de subsemnatul), contra ­„emanaților” Năstase și Geoană - acceptă implicit că a fost colaborator și că a semnat un angajament, postură din care evident că a întocmit note informative. Ce-a vrut ­însă dl Băsescu să ne insufle  – și mulți l-au crezut, din naivitate sau din dorința de a bara cu orice preț un nou acces (după Iliescu) al cripto-­comuniștilor la Cotroceni - este că notele date de el nu conțineau turnătorii de natură să aducă atingere drepturilor omului (ale colegilor, prietenilor etc.),  ele semnalând, pasămite, doar posibile atentate la siguranța națională, de exemplu - spioni care numărau barjele de pe Dunăre sau numărau vasele flotei din Portul Constanța (înstrăinată, după decembrie ’89, nu-i vorbă, chiar sub ministeriatul Transporturilor al aceluiași domn ­Băsescu).

Reapărut pe nepusă masă, cazul Băsescu ne (re)învață mai multe lucruri. Primul reafirmă un adevăr detectivistic – nu există crimă perfectă, nu se pot șterge toate urmele. Deși dosarul lui Băsescu - mai precis, conținutul care includea și angajamentul - a fost distrus de cine trebuie la ordinul cui trebuie,  au rămas (neglijență, intenție cu exploatare ulterioară?) coperțile pe microfilm, pe care stau scrise numele adevărat și numele conspirativ. ­Această reminiscență scheletică – împreunată cu apariția a două note informative susceptibile de poliție politică (adică turnătorie pe drepturile omului) semnate cu același nume conspirativ, găsite prin sutele de mii de dosare de urmărire informativă aflate în posesia CNSAS  - îl demască pe făptuitor.  Cu alte cuvinte, în carul cu fân s-a găsit acul – despre care unii s-au gândit că poate deveni ac de cojocul lui Băsescu.

Prima întrebare este: de ce tocmai acum (așa de târziu) s-a hotărât  compromiterea publică a personajului?  Coincidența cu alegerile europarlamentare sare în ochi.  Are cineva nevoie de cele aproximativ 5 la sută din voturile  (teoretic circa 900.000, practic în jur de 350.000) cu care este creditat PMP?  Cui prodest?  Dacă Băsescu este expus (el fiind, de fapt, de mult compromis, dar tot timpul “acoperit”), votanții lui, în mod normal, se  vor îndrepta (deși nu toți!) fie către PNL, fie către USR+PLUS, recte Cioloș.  Să fie acesta răspunsul?  Și unii, și alții având de câștigat, se joacă la două capete?

Altă întrebare – de-a dreptul înspăimântătoare - se ridică în legătură cu însăși instituția CNSAS:  de când datează momentul găsirii celor două note informative incriminatoare?  În anul 2012, o angajată CNSAS  de la Departamentul Investigații, Iuliana Măgirescu, care cerceta o sesizare primită de instituție privind o prezumtivă colaborare a lui Băsescu cu Securitatea, s-a (oficial) sinucis, aruncându-se  de la etaj.  (Notăm, în subsidiar, că defenestrările au invadat cazuistica “suicidară“ post­decembristă,  printre cele mai cunoscute fiind cea tot a unui investigator - procurorul Panait, în 2002, ultima defenestrare petrecându-se acum trei săptămâni, tot cu un procuror, dna Ramona Bulcu.) 

Sesizarea din 2012 pe cazul Băsescu a fost închisă de CNSAS,  cu decizia de “necolaborare”, iar directoarea Germina Nagâț a fost premiată de Grupul de Dialog Social, cunoscuta instanță morală postdecembristă - pe care, în paranteză fie spus, ne îndoim  că dl Băsescu, în sinea lui, dă măcar doi bani și al cărei membru de vază este chiar dl Gabriel Liiceanu, autorul  faimosului “Apel către lichele”.

Articole similare :
comments powered by Disqus