Stiri de ultima ora

Carmen Dan despre legile privind autoritatea poliţistului: Ar trebui să intre în vigoare; Iohannis să facă ce e constituţional

Carmen Dan despre legile privind autoritatea poliţistului: Ar trebui să intre în vigoare; Iohannis să facă ce e constituţional
Politic




Fostul ministru de Interne Carmen Dan, vicepreşedinte PSD, a declarat miercuri că pachetul de legi privind autoritatea poliţistului ar trebui să intre în vigoare", având în vedere că CCR a respins sesizarea liberalilor pe acest subiect.



"Venind spre Kiseleff (la sediul PSD - n.r.), am ascultat cât am putut declaraţiile preşedintelui Iohannis. Se pare că este fanul sintagmei 'de îndată'. Uită, însă, să reacţioneze atunci când ar trebui să se comporte constituţional, dar eu, astăzi, să ştiţi că am avut un motiv de bucurie. Onorata Curte Constituţională a constatat că atacul de neconstituţionalitate al PNL pe iniţiativa legislativă a mea şi a colegului meu Florin Iordache este neconstituţional şi, deci, pachetul pe autoritatea poliţistului este o lege care ar trebui să intre în vigoare. Aştept şi eu ca de îndată preşedintele Iohannis să facă ceea ce este constituţional", a precizat Carmen Dan, înainte de şedinţa CExN al PSD.



Întrebată dacă are "un gust amar" pentru faptul că nu mai face parte din Guvern, vicepreşedintele social-democrat a replicat: "Nu, vă asigur că nu".



Carmen Dan a susţinut că vede drept "foarte complicată" situaţia la zi din Ministerul Afacerilor Interne. AGERPRES/(A - autor: Daniel Florea, editor: Andreea Rotaru, editor online: Anda Badea)





www.agerpres.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus