Stiri de ultima ora

Cadou din banii publici pentru baronul PSD de Maramureș. Gabriel Zetea s-a însurat. La nuntă a venit și Dăncilă (VIDEO)

Cadou din banii publici pentru baronul PSD de Maramureș. Gabriel Zetea s-a însurat. La nuntă a venit și Dăncilă (VIDEO)
Politic
Nuntă mare în PSD. Sâmbătă, social-democraţii, printre care și Viorica Dăncilă, candidat la alegerile prezidenţiale, au participat la nunta lui Gabriel Zetea, președinte Consiliului Judeţean Maramureș. 800 de invitaţi au fost la marele eveniment, informează B1 TV. Printre aceştia, Eugen Teodorovici şi Lia Olguţa Vasilescu. Dăncilă are grijă să-i dea și un dar de nuntă lui Zetea, din banii publici...

Liderul PSD Viorica Dăncilă a participat, sâmbătă, la nunta preşedintelui Consiliului Judeţean Maramureş. Gabriel Zetea s-a cununat religios cu aleasa inimii lui, Oana Nicula. Alături de aceasta, în pozele postate de invitaţi în mediul online apar şi Marcel Ciolacu, preşedintele Camerei Deputaţilor, dar şi Eugen Teodorovici, fostul Ministru al Finanţelor. 

Printre cei care i-au urat „Casă de piatră" preşedintelui CJ Maramureş s-a numărat şi Lia Olguţa Vasilescu. Fostul Ministru al Muncii a postat pe pagina sa personală de socializare o fotografie în care apare alături de Viorica Dăncilă şi fostul ministru PSD, Doina Pană. 

Dăncilă are și un cadou de nuntă pentru Zetea. Din banii publici...

De luni, el va fi unul dintre principalii beneficiari ai rectificării bugetare anunțate de Dăncilă, încă premier al României. 102.020.095 (!) vor ajunge la Consiliul Județean Maramureș pentru „covoare asfaltice pe rețeaua de drumuri județene” . 

De altfel, 7,3 miliarde de lei vrea să dea Dăncilă pentru 469 de proiecte de mică infrastructură, prin Fondul de Dezvoltare și Investiții - o creație a lui Darius Vâlcov și Liviu Dragnea.  (Detalii AICI )

Asta deși președintele Klaus Iohannis a avertizat-o să nu profite că încă mai e la Palatul Victoria, pentru a cheltui banii românilor: „Avertizez PSD să nu cheltuie banii românilor în această fază de interimat”. (Detalii AICI )
www.b1.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus