Stiri de ultima ora

Barna, după adoptarea moţiunii de cenzură: Nu am votat împotriva lui Dăncilă ca să vină Ponta la putere

Barna, după adoptarea moţiunii de cenzură: Nu am votat împotriva lui Dăncilă ca să vină Ponta la putere
Politic




Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dan Barna, susţine că votul dat pentru adoptarea moţiunii de cenzură nu a fost unul "împotriva lui Dăncilă ca să vină Ponta la putere", ci a fost unul pentru "rezolvarea crizei", adăugând că soluţia, în acest moment, o reprezintă declanşarea alegerilor anticipate.



"Guvernul Dăncilă nu mai e. A intrat în istorie şi foarte sus în topul Cabinetelor incompetente de care această ţară a avut parte. Nu e niciun motiv să sărbătorim. Fiecare zi pe care martorii lui Dragnea au petrecut-o în Palatul Victoria a fost o zi pierdută. Lecţia pe care trebuie să o reţinem e că niciodată acestor oameni nu trebuie să li se mai dea şanse. Nu fac decât să fure, ce nu fură distrug şi ce nu pot distruge compromit. Nu am votat împotriva lui Dăncilă ca să vină Ponta la putere. Nu am votat pentru guverne care să continue criza politică. Am votat pentru claritate şi rezolvarea crizei. Privim spre viitor. Soluţia sunt anticipatele. Ne întoarcem la popor, poporul are întotdeauna dreptate", scrie Barna pe Facebook.



Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă a fost adoptată, joi, de Parlament. AGERPRES/(AS - autor: Mirela Bărbulescu, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei)



 



Citiţi şi:



 



Parlament: Moţiunea de cenzură a fost adoptată





www.agerpres.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus