Stiri de ultima ora

Barna, despre locale: Paritatea nu e un subiect pe masă în negocieri; se discută punctual în..

Barna, despre locale: Paritatea nu e un subiect pe masă în negocieri; se discută punctual în..
Politic




Paritatea nu este un subiect "pe masă" în negocierile din aceste zile din cadrul Alianţei USR PLUS la locale, pentru că se discută punctual în fiecare judeţ, urmând ca ponderile finale pe listele comune de consilieri să fie stabilite şi în baza unor sondaje, a declarat luni liderul USR, Dan Barna.



"În momentul de faţă avem discuţiile în teritoriu. Până ieri (duminică - n.r.) filialele noastre au avut termen pentru constituirea de liste comune şi de decizii asupra candidaţilor comuni. Începând de astăzi, Birourile naţionale se implică în etapa de mediere acolo unde nu s-a ajuns la un acord. A fost discuţia firească de luni dimineaţa a Birourile Naţionale Reunite, mergem spre obiectivul de a conta cât mai mult în alegerile care urmează şi de a arăta că Alianţa USR PLUS este alternativa reală pentru România. Subiectul parităţii nu este un subiect pe masă în aceste negocieri, se discută punctual în fiecare judeţ asupra ponderilor reale. (...) Există sondaje pe care le vom avea în zilele următoare şi, bazându-ne şi pe acele sondaje, acolo unde nu s-a ajuns deja la un acord, vom stabili ponderile pe listele comune de consilieri", a menţionat Barna la Parlament.



Liderul USR a precizat că discuţiile în Alianţă continuă şi în ceea ce priveşte Bucureştiul.



"Şi în ceea ce priveşte Bucureştiul continuă discuţiile în Alianţă. Probabil în următoarele zile vom avea şi poziţionarea Alianţei faţă de candidatura lui Nicuşor Dan, nu sunt de aşteptat surprize", a spus Dan Barna.



El a negat că Alianţa USR PLUS ar fi destabilizată prin faptul că Nicuşor Dan a acceptat să fie susţinut pentru funcţia de primar general şi de PNL.



"Este un mesaj care arată cât de important este să avem un candidat unic împotriva Gabrielei Firea tocmai pentru ca Bucureştiul să aibă o şansă reală de a scăpa de Gabriela Firea. E un mesaj foarte valoros pentru Bucureşti şi pentru România faptul că PNL susţine candidatul USR la Primărie şi sunt convins că în perioada următoare lucrul acesta se va reflecta şi în sondaje şi în încrederea bucureştenilor. (...) De peste un an, în toate declaraţiile mele, am transmis acest mesaj - că este necesar ca PNL să înţeleagă că este nevoie să avem un candidat unic la Primăria Capitalei. Iată că solicitarea noastră a fost îndeplinită. (...) E firesc ca într-o alianţă, cu două partide care au ca obiectiv salvarea României şi schimbarea felului de a face politică, să existe puncte de vedere diverse, nu e nimic nefiresc aici", a adăugat Barna. AGERPRES/(A - autor: Cătălina Matei, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)





www.agerpres.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus