Stiri de ultima ora

Au început negocierile pentru preşedinţia Comisiei Europene, o confruntare complicată pe două fronturi

Au început negocierile pentru preşedinţia Comisiei Europene, o confruntare complicată pe două fronturi
Politic
Competiţia pentru preşedinţia Comisiei Europene pare să se configureze cu rapiditate într-o confruntare pe două fronturi, pe de o parte fiind bătălia între partidele paneuropene, iar pe de altă parte lupta pentru supremaţie între Consiliul European şi Parlamentul European, relatează POLITICO Europe.

34 afişări

Au început negocierile pentru preşedinţia Comisiei Europene, o confruntare complicată pe două fronturi

Partidul Popular European (PPE), care a ieşit pe primul loc în urma alegerilor europarlamentare, deşi cu un număr mult diminuat de reprezentanţi, insistă că victoria îi dă dreptul la preşedinţia Comisiei Europene, însă socialiştii, liberalii şi verzii, care în total îi depăşesc numeric pe populari, susţin că rezultatul votului reprezintă un mandat clar de a sparge monopolul conservatorilor asupra conducerii instituţiilor UE. Pe lângă lupta internă din Parlamentul European, liderii legislativului UE se confruntă şi cu opoziţia unora dintre liderii din Consiliul European faţă de sistemul de tip "primul candidat" (Spitzenkandidat) pentru desemnarea preşedintelui Comisiei Europene. Unul dintre cei mai vehemenţi contestatari ai acestui sistem este Emmanuel Macron, preşedintele Franţei, care a declarat la summitul UE de la Sibiu că desemnarea de către formaţiunile paneuropene a câte unui candidat pentru postul de preşedinte al Comisiei Europene "nu este abordarea corectă".

Liderii UE şi oficialii europeni au iniţiat deja primele mişcări în competiţia pentru conducerea instituţiilor comunitare, în condiţiile în care rezultatele europarlamentarelor sugerează că va fi dificil de găsit un echilibru al puterii în interiorul unui legislativ european puternic fragmentat. Macron, care alături de liberali, a format o nouă forţă de centru care se clasează pe poziţia a treia în Parlamentul European, cu 109 locuri, s-a întâlnit luni seară cu premierul spaniol Pedro Sánchez, cel mai proeminent lider socialist european, cu intenţia vădită de a discuta despre o potenţială alianţă progresistă care ar putea să-l oprească pe candidatul PPE pentru preşedinţia Comisiei Europene, Manfred Weber.
www.mediafax.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus