Stiri de ultima ora

Videoreportaj: Pe platourile filmului „America, venim!”

Videoreportaj: Pe platourile filmului „America, venim!”
Monden
Într-o vilă opulentă, ascunsă printre copacii, de pe o străduţă din Snagov, se filmează interioarele poveştii din “America, venim!”. Casa este în România, dar în film va fi o casă din America. Ce caută actorii români în “ţara tuturor posibilităţilor” ne-a spus regizorul şi co-scenaristul Răzvan Săvescu.

Răzvan Săvescu - E povestea unei trupe de actori de provincie, cărora le surâde norocul să joace la New York un spectacol cu „D’ale carnavalului”, pe care l-au făcut în ţară şi au un istoric bun, în sensul că e un spectacol premiat. Sunt invitaţi la Lincoln Center, la Săptămâna culturii româneşti, şi acolo se întâlnesc cu un mare impresar, care le schimbă direcţia. În loc să fie cuminţi, să repete şi să vadă New York-ul, pleacă prin ţară şi totul se transformă într-un soi de road movie, cu întâmplări, probleme, fără bani.

 

MAKING OFF "America, venim!" - o nouă comedie românească ameninţă să ne descreţească frunţile

Până să înceapă plimbarea prin America, ne aflăm într-o bucătărie foarte „americănească” din România. Istoria acestui film a început tot la o masă şi ne-a spus-o Tudor Giurgiu, care e producătorul filmului.

Tudor Giurgiu - „America,venim!” este filmul de debut al lui Răzvan Săvescu, care e, în primul rând, un foarte bun prieten, şi eu cred că filmele ies mult mai bine atunci când le faci cu prieteni şi cu oameni care-ţi sunt foarte dragi. Totul a pornit în urmă cu 3-4 ani, când am văzut un spectacol de teatru la Bulandra şi, după aceea, am ieşit la un restaurant, cu o parte din distribuţie, cu Răzvan şi Oana Ioachim, soţia lui. Am auzit multe isprăvi din turneele actorilor români în străinătate, prin anii ´90, dar şi acum. Toată seara am râs cu lacrimi, pentru că poveştile sunt hilare, simpatice, de la naivităţile anilor 90 până la micile aventuri ale artiştilor plecaţi în America cu diferite „şuşe”literar-artistice. A doua zi i-am sunat pe Oana şi Răzvan şi le-am spus că e musai să scrie un scenariu, pentru că poveştile sunt fabuloase. Aşa s-a născut ideea. Oana şi Răzvan au muncit mult la scenariu, după care am tot lucrat pe el, au fost multe variante. Cred că, la un moment dat, îşi pierduseră speranţa că se face filmul, dar am câştigat o finanţare pentru debut de la CNC. Acum suntem în faza în care vedem că filmul prinde cheag.

De la idee la scenariu e ceva drum de parcurs, iar Răzvan Săvescu a avut un partener de nădejde, soţia Oana Ioachim.

Răzvan Săvescu - Eu am formaţie de actor, am jucat mulţi ani la Teatrul „Bulandra”, şi cunosc mare parte dintre poveştile de aici, pe unele le-am trăit. E un fel de cine-verite. După ce am stat o noapte la poveşti şi ne-am distrat bine, am luat pe loc decizia de a face un film. Eu am şi regizat multe comedii, în teatru şi televiziune, îmi plac comediile. Am zis că „se adună astrele”, trebuie să facem acest proiect. A fost un fel de nebunie. Tudor ne-a zis că peste două luni e concursul CNC, trebuie depus scenariul. Am început să lucrez cu soţia mea, Oana Ioachim, care e scenarista filmului. Pe măsură ce scriam, ne apuca şi pe noi râsul. Au fost multe nopţi nedormite, în care scriam, citeam rolurile, ne mai certam. Fata noastră nu înţelegea ce se întâmplă, dar noi interpretam personajele, ca să vedem dacă replica era valabilă. În general, am scris pentru actorii care joacă în film, sunt colegii mei din facultate, din teatru şi televiziune. Avem o gaşcă cu un trecut comun, care ne-a unit, aşa că lucrul a decurs firesc.

Co-scenarista şi actriţa Oana Ioachim are deja „microbul” scrisului, l-a moştenit. A început cu un scurt-metraj, „Icre negre”, selecţionat la festivalurile de film de la Montpellier şi Wroclaw.

Oana Ioachim - E debutul meu ca scenarist de lung metraj, dar am făcut înainte un scurt metraj, „Icre negre”. Am depus un proiect la CNC, mi s-a aprobat finanţare şi filmul a fost regizat tot de Razvan. Am luat şi nişte premii cu el. Pasul următor era să scriu un scenariu de lung-metraj. Mi-a plăcut enorm să lucrez la acest scenariu, pentru că îmi place să scriu despre actori. În general, e bine să scrii despre ce cunoşti mai bine. Mi-ar fi imposibil, fără documentare serioasă, să scriu despre viaţa dintr-o fabrică sau dintr-un domeniu necunoscut. Pentru acest film, cred că fac documentare de la vârsta de trei ani, tatăl meu fiind şi el actor, Paul Ioachim. Îi iubesc pe actori, cu toate defectele şi calităţile lor. Este o pledoarie, într-un fel, pentru efortul lor. Este o meserie frumoasă, dar poate fi uneori şi umilitoare sau nedreaptă.

„Aşa-i viaţa de artist, noaptea vesel, ziua trist!”

Oana Ioachim - Cea mai mare satisfacţie a unui actor e împlinirea artistică. Pot să fie la pământ din punct de vedere material, pot să aibă vieţi distruse, dar pe scenă sunt fericiţi. Am vrut să facem o comedie şi oamenii să râdă din tot sufletul, dar să fie şi emoţionaţi, să le fie un pic milă de actori.

Filmul a  primit o finanţare de la Consiliul Naţional al Cinematografiei de 168.000 de euro, care reprezintă o mică parte din bugetul filmului. Banii puţini stimulează creativitatea şi asta ştie cel mai bine un producător.

Tudor Giurgiu - În meseria asta, trebuie să fii inventiv şi creativ, pentru că trebuie să te adaptezi la un context economic foarte trist, pentru că banii pentru film sunt din ce în ce mai puţini. În cazul acestui film, noi speram să filmăm la New York mai multe zile. Am făcut calcule şi ne dădea foarte mult pe minus. A trebuit să găsim soluţii şi am făcut interioarele în Bucureşti. La filmul „Lumea e a mea” n-am avut nicio finanţare de la stat, dar a fost un pariu personal. Am investit bani proprii şi cred că va avea succes la public, vom recupera banii din încasări. Aş zice că e vorba de curaj şi ceva inconştienţă. Eu par foarte cerebral, dar sunt destul de inconştient, de multe ori. Cred că este o inconştienţă frumoasă, trebuie să riscăm. În meseria asta, fără risc, la producţie sau regie de film, nu ai cum să câştigi.

În distribuŢie sunt actori foarte cunoscuţi şi iubiţi de public, invitată specială fiind actriţa Mira Furlan. Ea este stăpâna casei în care ajung românii. Mira este croată, a jucat în filmul lui Emir Kusturica, „Tata e în călătorie de afaceri” şi s-a stabilit de mai mulţi ani în America.

Mira Furlan - Am venit să fac un rol în acest film pentru că m-am întâlnit cu Tudor, am vorbit despre film. Este vorba despre o văduvă bogată din America, în casa căreia vin actorii. Mă simt foarte bine aici, mi se pare că îi cunosc pe aceşti oameni dintotdeauna. Îmi aduc aminte de ţara mea natală, fosta Iugoslavie. Am jucat mult teatru în Serbia şi Croaţia, înainte să mă mut în State. 

În trupa de provincie este întotdeauna şi o „divă”. În film, rolul e interpretat de Ioana Blaj.

Ioana Blaj - Personajul meu este cea mai tânără din trupă. E o tipă foarte puternică, ştie ce vrea, îşi urmăreşte scopul şi face orice ca să-l împlinească. Îşi doreşte o carieră de succes, dar e o tipă sensibilă, are nevoie de protecţie de la colegi şi îi place să fie în centrul atenţiei, să fie divă, aşa cum îi zic toţi. E genul de persoană care „calcă pe cadavre”, ca să ajungă unde vrea. Da, se căsătoreşte cu un domn important şi ajunge să joace în filme americane. E un rol diferit faţă de ce am făcut până acum şi mă bucur că am ocazia asta.

În vilă se merge tiptil şi fără pantofi, ca să nu se zgârie bunătate de podele. Se repetă îndelung înainte să se dea drumul la camera de filmat.

Tudor Giurgiu - Are o distribuţie fantastică pentru un film de comedie de azi, cu actori, de la Mihai Călin şi Ion Sapdaru până la Gheorghe Ifrim şi Adrian Vancică, care sunt foarte bine „prizaţi” de public în serialul „Las Fierbinţi” de la Pro Tv. Ioana Blaj are un rol foarte simpatic, Tania Popa la fel. Miza majoră e să iasă o comedie care să spargă topurile în 2014.

Tania Popa a făcut o mişcare greşită şi apare o veche durere de umăr. A avut un accident de muncă, putem spune, pentru că a căzut de pe scenă la un spectacol. Trece peste durere şi ne povesteşte despre rolul ei.

Tania Popa - Nu cred că am îmbătrânit eu, dar îmi e foarte la îndemână personajul pe care îl fac. Mi se potriveşte, nu e o compoziţie. Joc o actriţă, ceea ce sunt, care are copil, ceea ce am şi eu, doi chiar, care pleacă într-un turneu, ceea ce am făcut. Eu n-am fost într-un teatru de provincie, dar am colaborat cu unul şi m-am simţit excelent. Pentru mine este o reîntâlnire cu colegii de facultate, o bucurie.

Actorii sunt cu vechime într-ale comediei, aşa că se şi improvizează, iar regizorul Răzvan Săvescu are şi o regulă în privinţa asta.

Răzvan Săvescu - E normal, pentru o comedie. După ce fixăm datele improvizaţiei, nu se mai schimbă nimic. Comedia este matematică şi muzică, adică ritm.

Filmarea într-un spaţiu mic pune probleme pentru directorul de imagine Liviu Mărghidan, care a lucrat la „California Dreamin” al lui Cristian Nemescu şi la „Portretul luptătorului la tinereţe” al lui Constantin Popescu.

Liviu Mărghidan - Ne chinuim să găsim cadre potrivite. Unele sunt plan-secvenţă, pe altele le decupăm. E un happening. E foarte mult imprevizibil în ceea ce filmăm. Cred că a murit cinemaul ăla în care regizorul vine de acasă cu un decupaj foarte bine bătut în cuie, în care e trecut un prim-plan, sau se repetă o virgulă cu actorul. Ei toţi sunt actori tineri, obişnuiţi cu improvizaţia. Filmul se naşte pe platou.

Pentru că se şi improvizează, camera trebuie să fie atentă la mişcarea actorilor. Liviu Mărghidan este un experimentat director de imagine, iar regizorul Răzvan Săvescu contează pe flerul lui artistic.

Liviu Mărghidan - Ţine foarte mult de flerul meu, camera trebuie să-i urmărească. Eu n-am mai făcut de multă vreme cameră şi cred că sunt mai „prost” decât cameramanii mei. Încerc să nu mă fac de râs.

Încercăm să rămânem într-un soi de zonă picturală, n-are nimic de-a face cu minimalismul. Regizorul şi-a dorit un film un pic mai comercial.

Comercial, necomercial, filmul este o comedie de tot râsu-plânsu, pentru că actorii, ca noi toţi, au bucurii şi tristeţi, au revelaţii artistice sau fac greşeli.

Tania Popa - Am citit scenariul şi m-am regăsit, m-am distrat foarte bine, dar la sfârşit mi-a venit să plâng, pentru că are o concluzie cam amară pentru actori. Publicul va descoperi asta în film.   

Toată trupa este acum nu în turneu, ci la filmarea din America. Ce griji are directorul de imagine Liviu Mărghidan?

Liviu Mărghidan - O să menţinem stilul ăsta de haiducie generală. Nu vom opri circulaţia pe autostradă, dar cred că va ieşi un film viu.

Încă nu avem veşti din America, dar ştim cu ce gânduri a plecat regizorul Răzvan Săvescu.

Răzvan Săvescu - Abia aştept să ajungem la New York, pentru că este o experienţă inedită să faci un film românesc acolo. Sigur că vor apărea lucruri noi. Poate ne arestează poliţia, mi-aş dori să avem o experienţă nebunească. Viaţa bate câmpii!
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus