Stiri de ultima ora

UNESCO a adăugat muzica reggae în lista patrimoniului cultural global

UNESCO a adăugat muzica reggae în lista patrimoniului cultural global
Monden
Muzica reggae, făcută faimoasă de către artişti precum Bob Marley care au scos în evidenţă ritmurile calme şi meditative ale stiului, a câştigat joi un loc pe lista comorilor culturale globale ale Organizaţiei Naţiunilor Unite, scrie Digital Journal.

UNESCO, angenţia mondială culturală şi ştiinţifică, a adăugat genul de muzică originar din Jamaica la colecţia sa de „patrimoniu cultural intangibil”, fiind considerat demn de protecţie şi promovare.

„Contribuţia muzicii reggae la discursul internaţional privind problemele de nedreptate, rezistenţă, dragoste şi umanitate ieste în evidenţă ca fiind simultan un element cerebral, social-politic, senzual şi spiritual”, a declarat UNESCO.

Stilul muzical s-a alăturat unei lungi liste de peste 300 de tradiţii şi practici culturale, care includ construirea de nave, pelerinaje sau gătitul.

Reggae-ul a apărut la sfârşitul anilor 1960 din ska-ul şi rocksteady-ul jamaican, primind influenţe în acelaşi timp şi din lumea jazz-ului şi blues-ului american.

Stilul a devenit repede popular în Statele Unite, precum şi în Marea Britanie, unde mulţi imigranţi jamaicani s-au mutat în anii de după cel de-Al Doilea Război Mondial.

De multe ori, stilul muzical a fost văzut ca fiind muzica celor oprimaţi, cu versuri care abordează problemele socio-politice, detenţia şi inegalitatea.

Jamaica a aplicat la înscrierea reggae-ului pe listă în acest an, la o întâlnire a ONU de pe Insula Mauritius, unde au fost luate în considerare alte 40 de propuneri.

„Reggae este autentic jamaican. Este o muzică pe care am creat-o şi care a pătruns în toate colţurile lumii”, a declarat Olivia Grange, ministrul culturii din Jamaica.
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus