Stiri - Editia din date de 10-01-2017

Arhiva stiri din data de:
10-01-2017 Stiri de ultima ora din

Tiberiu Albu, câştigătorul sezonului 4 „Vocea României“, îşi lansează primul album din carieră, alături de trupa Fameless: cine sunt invitaţii-surpriză

Monden
Tiberiu Albu, câştigătorul sezonului 4 „Vocea României“, îşi lansează primul album din carieră, alături de trupa Fameless, dar şi în compania unor invitaţi de seamă, cum ar fi Tudor Chirilă, Dan Byron, Cornel Ilie şi Teodora Buciu.

Invitaţii concertului de la Hard Rock Cafe 

Concertul de lansare pentru discul de debut a fost anunţat încă din luna noiembrie 2016, împreună cu vestea că, pe 27 ianuarie, trupa Fameless va împărţi scena de la Hard Rock Cafe cu nume importante din muzica rock romanească. Primul pe listă este Dan Radu Byron, solistul trupei Byron, pe care membrii Fameless o admiră în mod deosebit, fiind mari fani ai muzicii şi conceptelor create de Dan şi colegii lui. Cele două trupe au mai împărţit scena în trecut, la festivalul Shine 2016.

Cel de-al doilea invitat al serii va fi solistul trupei Vunk, Cornel Ilie. Prietenia dintre el şi Fameless a luat naştere tot la Hard Rock Cafe, cu ocazia unui concurs de trupe la care Cornel avea rolul de jurat. Ulterior, în recenzia postată pe blogul lui personal, solistul Vunk i-a caracterizat pe ce de la Fameless drept „cei mai elevaţi“ din concurs, ceea ce a însemnat foarte mult pentru trupă.

Al treilea invitat este nimeni altul decât Tudor Chirilă, frontman-ul trupei Vama şi antrenorul care a avut cea mai mare pondere în evoluţia muzicală a lui Tibi, atât în concursul „Vocea României“, cât şi după terminarea lui. De altfel, Tudor este cel care l-a ghidat pe Tibi să urmeze parcursul muzical axat pe lucrul cu trupă şi muzică originală, şi care, totodată, a şi „botezat“ formaţia cu numele pe care îl poartă acum.

Iar ultimul invitat de pe listă este noua câştigătoare „Vocea României“, Teodora Buciu, care a şi realizat un duet impresionant impreună cu Tibi în finala ultimului sezon, pe piesa „Who Wants to Live Forever“, semnată Queen. Cele doua voci vor cânta împreună din nou pe 27 ianuarie, la Hard Rock Cafe.

„Pregătim un concert de excepţie, cu foarte multe momente speciale nu numai pentru fanii Fameless, ci şi pentru fanii rock-ului românesc, în general. Abia aşteptăm să cântăm împreună cu invitaţii noştri, iar fuziunile stilistice care vor rezulta în urma colaborărilor noastre sperăm că vor aduce un plus de surpriză, pe lângă albumul deja promis. Vă aşteptăm la concert!“, a zis Tibi Albu.

Care sunt preţurile biletelor 

Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro si în reţeaua fizică de 1.800 de puncte www.iabilet.ro/retea adica in Magazinul Muzica, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Agenţiile Perfect Tour, standul de bilete de la Metrou Unirii 1 (lângă casa de bilelete Metrorex), Magazinele Uman şi IQ BOX,  pe terminalele self-service ZebraPay din toată ţara,  la Hard Rock Cafe precum şi în ziua concertului la intrare dar şi pe aplicaţiile de IOS şi Android iaBilet.



Articole similare :
10
Jan
fameless trupa lui tiberiu albu castigator la vocea romaniei isi lanseaza primul album printre invitati tudor chirila
Actualitate
Fameless, trupa lui Tiberiu Albu, castigatorul sezonului 4 Vocea Romaniei, isi lanseaza primul album din cariera in compania unor invitati de marca FOTO  Alin Pandaru Tudor Chirila, Dan Byron, Cornel Ilie...

26
Oct
vunk prezinta hituri si mituri un show prin care este spusa povestea trupei
Monden
Trupa Vunk va cânta şi piese noi, printre care singleul „Un Nou Univers“ Vunk prezintă, pe 25 noiembrie la Hard Rock Café, show ul „Hituri si mituri“, un concert prin care...

06
Jan
trupa byron concerteaza pe 23 ianuarie intr un club din capitala
Actualitate
În cei şapte ani de activitate, membrii trupei byron au lansat patru albume, au realizat proiecte DVD ul unplugged, DVD ul de la Salina Turda, concursul byron Rock Your High School,...

14
Dec
cornel ilie de la vunk isi va dona chitara colectiei hard rock cafe
Monden
Instrumentul, numit de artiști Chitara cometă , l a însoțit pe Cornel Ilie timp de șapte ani, la toate concertele Vunk. Miercuri se va alătura, într un moment special din timpul concertului, obiectelor de...

27
May
va amintiti de el ce ne pregateste tiberiu albu castigatorul de la vocea romaniei
Monden
FOTO Simona Halep, în rochie de seară. Vezi cum s au îmbrăcat și Ana Ivanovic și Maria Sharapova Vă amintiți de el Ce ne pregătește Tiberiu Albu, câștigătorul de la Vocea...

comments powered by Disqus
Foto:






Urmareste DiaCaf.com pe :
Ultimele stiri : Monden:
Artilcole stiri grupate pe subiecte