Stiri de ultima ora

Tensiunile dintre Meghan şi Kate. De ce a plâns Ducesa de Cambridge înainte de nunta Prinţului Harry. William: Sigur că există şi neînţelegeri

Tensiunile dintre Meghan şi Kate. De ce a plâns Ducesa de Cambridge înainte de nunta Prinţului Harry. William: Sigur că există şi neînţelegeri
Monden
Speculaţiile privind relaţia tensionată dintre ducesele Meghan şi Kate s-au intensificat după ce Ducii de Sussex au anunţat că se mută de la Palatul Kensington, iar presa britanică a scos la iveală mai multe detalii din interiorul familiei regale britanice.

Într-o amplă analiză, cotidianul britanic The Telegraph notează că era doar o chestiune de timp până când relaţia dintre Catherine Middleton (36 de ani) şi Meghan Markle (37 de ani) să fie pusă sub lupă şi disecată cu scopul de a afla cât de bine sau de rău se înţeleg. 

„Tentaţia de a le eticheta drept rivale pe ducesele moderne a fost una în faţa căreia cu greu poţi rezista. În plus, diferenţele evidente dintre cele două personaje fac povestea cu atât mai plauzibilă: până la urmă, ce ar putea avea în comun o femeie rafinată născută în Berkshire, tiparul clasic al britanicei, şi mamă a trei copii cu o fostă actriţă americană care se simte mai în largul ei pe covorul roşu decât într-o reşedinţă regală?“, notează Camilla Tominey, o respectată jurnalistă specializată în subiecte privind casa regală britanică şi cea care a anunţat în exclusivitate că Prinţul Harry şi Meghan Markle formează un cuplu. 

O sursă din interiorul Palatului Kensington a precizat pentru The Telegraph: „Ele sunt foarte diferite în ciuda circumstanţelor similare. Meghan este o fire extrovertită, în timp ce Kate este o persoană destul de timidă“.

Sigur că toate acestea nu par a fi argumente suficient de solide pentru a le transforma pe cele două în duşmani de moarte, însă cu siguranţă alimentează zvonurile, mai ales după ce s-a anunţat oficial că Ducii de Sussex se mută de la Palatul Kensington, iar principalul motiv speculat ar fi relaţia tensionată cu Ducii de Cambridge, alături de care au locuit până acum. 

Zvonurile privind dispariţia armoniei din grupul intitulat de presa britanică „Fab Four/ Cei patru fabuloşi“ au trecut de porţile palatului chiar de dinainte de a se anunţa că nu vor mai locui împreună. Însă până şi Ducii de Cambridge au descris cândva Palatul Kensington drept „un glob de aur“, iar în primii cinci ani ai mariajului şi-au petrecut mare parte din timp la conacele din Anglesey şi Anmer Hall. Aşadar, este de înţeles dacă şi Ducii de Sussex îşi doresc mai multă intimitate mai ales că în primăvară vor deveni pentru prima dată părinţi. Aşadar, cuplul regal se va muta la cabana Frogmore, din incinta Castelului Windsor, la aproximativ 30 de kilometri de capitala britanică. Locuinţa, care dispune de 10 dormitoare şi o sală de gimnastică, va suferi renovări de milioane de lire sterline. 

Contrastul dintre cele două doamne din familia regală britanică nu a trecut neobservat nici la prima apariţie publică împreună, din luna februarie. Meghan a luat cuvântul şi a părut să fie mult mai stăpână pe sine decât Kate. Întrebat dacă există neînţelegeri în familie, Prinţul William a replicat zâmbind: „Oh, sigur că da!“, în timp ce fratele lui mai mic, Prinţul Harry a adăugat: „Să muncim împreună ca familie vine la pachet cu provocări, bineînţeles. Însă suntem forţaţi să trăim împreună pentru tot restul vieţii“.

Apariţia Ducesei Meghan pe scena regală a fost întotdeauna privită ca un motiv în plus pentru ca dinamica şi aşa complicată a familiei regale britanice să capete amploare, iar din postura de outsider cu siguranţă nu i-a fost uşor nici ei. O femeie dintr-o ţară complet diferită, cu o cultură şi un background complet distincte, Meghan a trebuit să se integreze într-o lume străină, unde procedurile arhaice pot fi uneori dificil de gestionat. De aceea probabil că trezitul la 5 dimineaţa şi „bombardarea“ cu solicitări a personalului a ridicat câteva sprâncene. Ceea ce reprezintă o normalitate în viaţa starurilor de la Hollywood nu se încadrează neapărat în norma gospodăriei regale, unde există o ierarhie bine stabilită şi o manieră aparte de a face lucrurile.

Demisia bruscă a asistentei personale a Ducesei de Sussex a alimentat informaţia potrivit căreia fosta actriţă din serialul „Suits“ este şi o persoană dificilă, cu care se lucrează greu şi care adoptă o atitudine dură faţă de oamenii din echipa sa. 

Articole similare :
comments powered by Disqus