Stiri de ultima ora

Smiley pleacă în cel mai mare turneu naţional susţinut de un artist român: unde va cânta

Smiley pleacă în cel mai mare turneu naţional susţinut de un artist român: unde va cânta
Monden
Sub numele „@Smiley_Omul“, cântăreţul pe numele său real Andrei Tiberiu Maria va susţine un turneu în 15 oraşe din România, ceea ce înseamnă peste 45 de ore de muzică live. 

„Într-o lume în care suntem încurajaţi să devenim roboţi, să fii om devine din ce în ce mai greu. E greu să admiţi că eşti aşa cum eşti, că ai limitări, că zilele nu-ţi sunt mereu la fel, că tu ca om eşti supus schimbării şi evoluţiei, de fapt. Turneul ăsta este despre şi pentru oameni, cu emoţiile, cu bucuriile, cu stări de tot felul, pentru că noi, în esenţă, aşa suntem“, a declarat Smiley.

Turneul naţional va debuta pe 29 octombrie, la Piteşti, în oraşul natal al lui Smiley, la Sala Sporturilor, şi va continua pe:

Biletele vor fi puse în vânzare începând cu 16 iulie, în reţeaua iabilet.ro din toată ţara.  
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus