Stiri de ultima ora

Preşedintele îşi organizează propria înmormântare, iar Prima Doamnă nu deschide niciodată ferestrele. Ce alte reguli stricte respectă soţii Trump la Casa Albă?

Preşedintele îşi organizează propria înmormântare, iar Prima Doamnă nu deschide niciodată ferestrele. Ce alte reguli stricte respectă soţii Trump la Casa Albă?
Monden


Donald Trump şi Melania Trump sunt deja de doi ani la Casa Albă, unde se bucură de previlegii evidente. Cel puţin asta crede restul lumii, care nu cunoaşte protocolul pe care preşedintele şi Prima Domană trebuie să-l respecte din ziua în care păşesc prima dată în noua lor reşedinţă.  



Nu s-au atins de Biroul Oval







Prima Familie americană nu are voie să facă modificări decât la nivelul etajelor al doilea şi al treilea, la parter totul rămâne la fel, indiferent de preferinţele şi gustul în design interior al noilor locatari. Cu alte cuvinte, Camera Lincoln şi Biroul Oval rămân neatinse de familiile prezidenţiale, indiferent cine sunt ele. De ce? Pentru că sunt considerate istorice şi aparţin poporului american, nu familiilor care locuiesc acolo temporar.







Îşi plătesc singuri mâncarea



Membrii familiei prezidenţiale sunt responsabili pentru cheltuielile făcute pentru garderoba lor, dar şi pentru cele ce ţin de coafură, machiaj şi restul serviciilor şi produselor de acest fel. De asemenea, ei trebuie să plătească pentru fiecare masă servită în Casa Albă şi în Camp David. Toate aceste cheltuieli pot ajunge, în câţiva ani, la o sumă destul de însemnată, după cum a declarat şi fosta Prima Doamnă Hillary Clinton, făcând referire la datoria de 16 milioane de dolari pe care soţul ei, fostul preşedinte Bill Clinton, o avea după încheierea mandatului prezidenţial.







“N-aveam niciun ban când am ajuns acolo, ne chinuiam cu ratele de la case, cu educaţia lui Chelsea, nu ne-a fost uşor”, a declarat Hillary. Ce-i drept, o bună parte din acei bani datoraţi de clinton s-au dus nu atât pe cinele de la Casa Albă, cât mai ales pe cheltuielile de judecată în cazul procesului cu amanta lui Clinton, Monica Lewinsky. În plus, toţi preşedinţii, cu membrii familiei lor, au la dispoziţie bugete personale, destinate întreţinerii imaginii lor.



Preşedintele nu poate folosi un telefon mobil obişnuit. Cu toate astea…







Donald Trump are la dispoziţie două telefoane, două iPhone-uri, unul pentru apeluri normale, altul pentru… social media, la care, după cum bine ştim, nu poate renunţa. Echipa lui de comunicare a tot insistat ca preşedintele american să-şi “echipeze” telefoanele cu sistemul de securitate conceput special pentru primul om în stat, însă preşedintele în serviciu a refuzat, pe motiv că nu e deloc convenabil pentru el aşa ceva. În acest caz, nu-l poate obliga nimeni pe Trump să-şi securizeze mobilele, însă e bine de ştiut că indiferenţa lui îl poate costa destul de scump, având în vedere că telefoanele lui pot fi “sparte” şi informaţii de interes internaţional să fie furate.



N-au voie să deschidă geamurile



În propria noastră casă putem deschide geamurile ca să ne bucurăm de aerul proaspăt de-afară oricând, însă Prima Familie americană n-are luxul acesta. Şi ştim asta chiar de la Brigitte Macron, soţia preşedintelui francez, Emmanuel Macron, care s-a aflat în Casa Albă şi a povestit apoi totul despre vizita ei în Le Monde.







Brigitte a fost uimită să constate că Melania nu are voie să facă nimic în propria casă: “Nu poate nici măcar să deschidă fereastra, la Casa Albă. Nu poate ieşi din casă când are chef. Are mult mai multe reguli de respectat decât mine. Eu ies prin Paris în fiecare zi.”



Regula de a ţine tot timpul ferestrele închise a fost instaurată la Casa Albă din motive de securitate, bineînţeles.   



Nu primesc cadouri



Vedem, de multe ori, că soţii Trump fac schimb de cadouri cu cei cu care se întâlnesc, însă puţină lume ştie că preşedintele american şi Prima Doamnă nu au voie să păstreze cadourile primite. Conform regulilor de la Casa Albă, cadourile primite de Prima Familie nu rămân în posesia lor.







Ce se întâmplă cu ele? Sunt păstrate în Arhivele Naţionale pe întreaga perioadă a preşedinţiei, după care sunt mutate în Biblioteca Prezidenţială. În cazul în care preşedintele sau Prima Doamnă doreşte neapărat să păstreze ceva, trebuie să îl cumpere la valoarea sa actuală de pe piaţă.



N-au chei la casă







Uşile de la Casa Albă se închid şi ele, ca la orice casă, însă cheile nu rămân niciodată la locatari. Serviciul Secret păzeşte non stop toate intrările din Casa Albă, iar familia prezidenţială este escortată de trupele speciale 24 de ore din 24, aşadar nici măcar nu e nevoie de încuiat şi descuiat uşi. Şi chiar dacă se încuie uşile, cheile nu rămân la preşedinte sau soţia lui.  



Preşedintele trebuie să-şi organizeze propria înmormântare







Una dintre cele mai morbide reguli este şi cea mai importantă, chiar dacă este de-a dreptul şocantă pentru restul muritorilor de rând. În prima săptămână de locuit la Casa albă, preşedintele trebuie să îşi organizeze propria înmormântare. Asta în caz că se întâmplă să-şi piardă viaţa în timpul mandatului prezidenţial şi e nevoie să se acţioneze rapid. Trump s-a conformat şi el regulii, dar detaliile despre planurile lui de înmormântare sunt, evident, secrete.  



 


Articole similare :
comments powered by Disqus