Stiri de ultima ora

Premiile Oscar: Academia Americană de Film amână introducerea categoriei „Best Popular Film“. Care este motivul

Premiile Oscar: Academia Americană de Film amână introducerea categoriei „Best Popular Film“. Care este motivul
Monden
Academia Americană de Film a anunţat joi că renunţă pentru moment la introducerea categoriei „Best Popular Film“ pentru gala Oscar din 2019.

Propunerea  Academiei Americane de Film de a introduce o nouă categorie la premiile Oscar din 2019, anunţată în urmă cu o lună,  a fost intens criticată de personalităţi din industrie, dar şi de public, scrie News.ro.   

AMPAS a transmis într-un comunicat că „implementarea oricărui nou premiu după nouă luni de la începutul anului presupune provocări pentru filmele care au fost deja lansate” şi că iniţiativa trebuie rediscutată.

Academia a precizat că „noua categorie Oscar nu va fi prezentată la viitoarea a 91-a ediţie a galei”, care va avea loc pe 24 februarie 2019.

„Au existat multe reacţii la introducerea noului premiu şi recunoaştem nevoia de discuţii suplimentare cu membrii noştri”, a transmis în acelaşi comunicat Dawn Hudson, CEO al Academiei.

Ideea unei categorii separate pentru filmele populare a fost văzută ca o încercare de a creşte audienţa TV a ceremoniei anuale. În martie 2018, 26,5 milioane de americani au urmărit gala, aceasta fiind cea mai scăzută audienţă din cei 90 de ani de istorie a ceremoniei.

În plus, joi, Academia a mai transmis că va continua planurile de reducere a duratei ceremoniei - la trei ore -, cu şase până la opt categorii prezentate în timpul pauzelor publicitare. Acestea vor fi apoi editate şi difuzate.

Noua categorie „Bst Popular Film“ reprezintă de fapt o garanţie că filmele cu succes la public şi cu încasări mari, dar mai puţin agreate de critici, vor avea şanse mai mari să câştige un premiu Oscar. 

BBC spune că filmele cu super-eroi, precum „Pantera Neagră“, se numără printre producţiile care vor avea acum şanse să câştige un premiu Oscar, scrie  News.ro. 

Nu toţi membrii Academiei Americane de Film au fost de acord cu schimbările anun ate. Mai mult, unii dintre aceştia au declarat că „industria de film a murit astăzi“: „Industria de film a murit astăzi, odată cu anunţul despre o nouă categorie la Oscar, «Film popular». Era deja cu sănătatea şubredă de câţiva ani. A supravieţuit datorită francizelor, filmelor cu reţetă sigură şi integrării pe verticală“, a scris actorul Rob Lowe pe Twitter.
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus