Stiri de ultima ora

Patru străini în juriul care decide reprezentantul României la Eurovision 2019

Patru străini în juriul care decide reprezentantul României la Eurovision 2019
Monden
Emmelie de Forest, câştigătoarea ediţiei din 2013, va alege reprezentantul României la Eurovision 2019

Televiziunea Română a dezvăluit numele celor şase membri ai juriului care va decide, alături de public, câştigătorul Eurovision România 2019. Patru dintre ei sunt străini.

Finala Eurovision România 2019 va avea loc duminică la Sala Polivalentă din Bucureşti. Show-ul va fi transmis în direct la TVR 1, TVR Moldova, TVRi, TVR HD şi online, pe TVR+, de la ora 20.30.

Câştigătorul Selecţiei Naţionale va fi ales de un juriu format din Tali Eshkoli, Head of Event & Content Eurovision Song Contest 2019, Emmelie de Forest, laureata ediţiei din 2013, Deban Aderemi şi William Lee Adams, jurnalişti şi influenceri consacraţi în fenomenul ESC, Şerban Cazan, Head of Production HaHaHa Production, şi celebrul artist moldovean Alex Calancea.

Antreprenor, show producer şi content editor, Tali Eshkoli este unul dintre numele grele ale industriei de divertisment din Israel. Cu o bogată experienţă recunoscută la nivel internaţional, Tali Eshkoli ocupă o poziţie importantă în echipa de organizare a Eurovision 2019, în calitate de Head of Event & Content şi membru senior Core Team din partea televiziunii publice israeliene, Kan/IPBC.

Emmelie de Forest, laureata Eurovision Song Contest 2013 cu hitul „Only Teardrops“, vine pentru prima dată în România pentru a juriza finala, dar şi pentru a susţine un recital în cadrul evenimentului. În premieră pentru istoria participării României la Eurovision, un câştigător al competiţiei internaţionale participă la alegerea reprezentantului nostru în concurs. 

Fondator şi editor al celui mai cunoscut site independent dedicat Eurovision, wiwibloggs.com, William Lee Adams a contribuit la selecţia reprezentanţilor din cel puţin 12 ţări şi are o experienţă vastă în ceea ce priveşte cele mai noi tendinţe din concurs.

Colegul său Deban Aderemi este compozitor, vlogger şi expert muzical cu o carieră de două decenii la concursul internaţional, perioadă în care a documentat ediţiile şi a realizat sute de interviuri cu participanţii. Deban nu este la prima jurizare a unei selecţii naţionale.

Producător de succes, Şerban Cazan creează muzică dar şi sinergii între producători şi artişti la Hahaha Production, un important provider de producţie muzicală independent din România. Şerban nu este la prima experienţă Eurovision, în 2018 fiind implicat în participarea cunoscutei interprete Feli la Selecţia Naţională. Şerban trăieşte prin muzică de când se ştie, a făcut peste zece ani de pian, cinci ani de canto şi peste 15 ani de producţie muzicală.

Artist consacrat, producător, compozitor şi lector universitar la Conservatorul din Chişinău, Alex Calancea a colaborat cu aproape toţi soliştii şi instrumentiştii din Moldova şi este cunoscut pentru stilul său muzical inedit. Alături de trupa Alex Calancea Band, cunoscutul bassist a susţinut recitalul principal în finala Eurovision România 2018, cu un fusion de folclor autentic, un „bass capricios“, voci carismatice şi ritmuri moderne intitulat, sugestiv, „LUPII“. 

Publicul este al şaptelea membru al juriului în finala Eurovision România 2019

În ultimul act al Selecţiei Naţionale, punctajele obtinute prin televot vor avea ponderea punctajului acordat de către un membru al juriului.

Publicul îşi va putea exprima votul trimiţând numărul de intrare în concurs al favoritului (01, 02, 03,...12) prin SMS la numărul 1264 (tarif: 0.5 euro, TVA inclus), număr valabil în reţelele Digi Mobil, Orange, Telekom şi Vodafone, ori sunând la acelaşi număr de telefon (1264) şi tastând numărul piesei favorite din concurs: 01, 02, 03... 12, cu acelaşi tarif.

De pe un număr de telefon se poate vota o singura dată pentru fiecare piesă în parte.

Cine luptă pentru a reprezenta România la Eurovision 2019

12 piese au rămas în cursa pentru a reprezenta România la Eurovision 2019: D A I N A – Letiţia Moisescu & Sensibil Balkan; Dear Father - Laura Bretan; On a Sunday - Ester Peony; Renegades - Linda Teodosiu; Right Now - Olivier Kaye; Your Journey - Aldo Blaga; Army Of Love - Bella Santiago;  Destin – Trooper; Skyscraper - Teodora Dinu; We Are The Ones - Claudiu Mirea; Without You (Sin Ti) - Dya & Lucian Colareza şi Underground - Vaida.

Sub sloganul „Dare to dream“, Eurovision Song Contest 2019 va avea loc la Tel Aviv, cu semifinalele pe 14 şi 16 mai şi finala pe 18 mai. La ediţia cu numărul 64 a competiţiei muzicale, alături de România s-au mai înscris 41 de ţări.   

Articole similare :
comments powered by Disqus