Stiri de ultima ora

Patricia Kaas va susține un concert în București, la Sala Palatului, anul viitor

Patricia Kaas va susține un concert în București, la Sala Palatului, anul viitor
Monden
Patricia Kaas revine la Bucuresti pe 23 iunie 2013, la Sala Palatului pentru a surprinde și încânta din nou publicul din România. Concertul programat în Bucuresti face parte din turneul de promovare al albumului „Kaas Chante Piaf” lansat pe 5 noiembrie pentru a comemora 50 de ani de la moartea marei artiste Edith Piaf.

Turneul început odată cu lansarea albumului cuprinde peste 45 țări și se va termina la finele anului 2013, anunță organizatorii de la Project Events.

Pe 23 iunie 2013, Patricia Kass urca pe scena Sălii Palatului din București să aducă tributul său pentru Edith Piaf, cântând live în fața fanilor români melodii precum: „Non, Je Ne Regrette Rien”, „Paris”, „Padam, Padam”, „Milord” și multe altele.

Pentru toți cei care doresc să o asculte live pe Patricia Kaas interpretând într-o manieră originală piesele nemuritoare ale inegalabilei Edith Piaf, biletele se vor pune în vânzare de azi 24 decembrie și vor putea fi achiziționate din următoarele locații: Magazinul BILETOO din Unirea Shopping Center (parter, intrarea de langa McDonald’s), Magazinul BILETOO din incinta Cinema Patria (bd Magheru nr 12-14), Magazinele Flanco, Domo, Vodafone, Orange, Germanos, Librăriile Adevărul și Eminescu, Magazinele Diverta, Muzica, Sala Palatului, Palatul Național al Copiilor și Stația de Metrou Unirii 1. Cei ce doresc să comande biletele online o pot face de pe BILETOO.ro, BLT.ro, BILETE.ro, MYTICKET.ro si EVENTIM.ro.
www.b1.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus