Stiri de ultima ora

Oana Radu, schimbare spectaculoasă! A scăpat de 30 de kilograme în mai puţin de două luni: „A doua oară când slăbesc“

Oana Radu, schimbare spectaculoasă! A scăpat de 30 de kilograme în mai puţin de două luni: „A doua oară când slăbesc“
Monden


S-a făcut remarcată la „Vocea României“, datorită vocii sale, însă a surprins cu adevărat pe toată lumea în urmă cu aproximativ cinci ani, când a reuşit să slăbească în timp record nu mai puţin de 60 de kilograme.



După o lungă perioadă în care şi-a menţinut silueta, Oana Radu a avut din nou probleme cu greutatea, iar în luna septembrie a acestui an cântărea 104 kilograme. Dorind să demonstreze că ambiţia ei nu are limite, artista s-a pus din nou pe slăbit şi, în doar 42 de zile a reuşit să slăbească 29 de kilograme!



 „Când crezi că nu poţi să o faci, fă-o de două ori şi fă poze! După ce în 2014 am slăbit peste 60 de kilograme, în 2019 m-am îngrăşat din nou. Luna trecută am început o nouă dietă. A doua oară când slăbesc“, a scris Oana Radu pe Instagram, acolo unde a postat şi două fotografii, una realizată pe 15 septembrie şi un ape 26 octombrie.



Prin fotografiile postate, cântăreaţa a dorit ca fanii ei să vadă cum arăta ea la 104 kilgorame şi cum arată acum, la  75 de kilograme.





OkMagazine.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus