Stiri de ultima ora

Noi detalii despre maniera în care Avicii s-a sinucis: un membru al familiei a vorbit cu el la telefon, însă a ajuns prea târziu

Noi detalii despre maniera în care Avicii s-a sinucis: un membru al familiei a vorbit cu el la telefon, însă a ajuns prea târziu
Monden
DJ-ul suedez Avicii s-a sinucis la vârsta de 28 de ani, după ce a vorbit în repetate rânduri despre problemele sale cu anxietatea şi abuzul de alcool, avertizând chiar că va muri din cauza epuizării dacă nu i se va permite o pauză. Moartea sa a şocat industria şi fanii, iar până acum familia nu a dorit să vorbească despre circumstanţele morţii sale, însă site-ul TMZ a publicat noi detalii privind modul în care starul şi-a pus capăt zilelor.

Avicii, pe numele real Tim Bergling, a murit în urma unei pierderi masive de sânge, după ce şi-ar fi provocat singur tăieturi cu cioburile unei sticle de vin, potrivit surselor TMZ.com , site-ul care a anunţat şi moartea artistului. În timp ce unele surse susţin că rănile au fost la gât, altele spun că erau la încheieturile mâinilor. 

Detaliile vin după ce săptămâna trecută , descriindu-l drept „un suflet artistic fragil şi un tip sensibil, care nu a fost făcut pentru maşinăria în care a ajuns, nu a mai putut continua şi a dorit să-şi găsească liniştea.“

Publicaţiile suedeze notează că un membru al familiei a vorbit cu Avicii în ziua de 20 aprilie şi, îngrijorat de starea în care se afla artistul, a zburat imediat în Oman, unde DJ-ul se afla în vacanţă, însă a ajuns cu două ore prea târziu. 

„Familia lui ştia că Tim nu se simţea deloc bine din punct de vedere psihic. Mereu a avut suişuri şi coborâşuri, însă în ultima perioadă starea lui s-a înrăutăţit. Când au vorbit cu el la telefon, membrii familiei au început să-şi facă griji, şi-au dat seama că este grav şi că trebuie să ia măsuri. Din păcate, avionul a aterizat la două ore după ce Tim murise.“

La câteva zile după moartea sa, s-a aflat şi că Avicii avea o relaţie serioasă cu modelul american de origine cehă Tereza Kačerová , pe care o ajuta să-şi crească fiul şi alături de care plănuise să facă un copil. Dezvăluirile au fost făcute chiar de tânără prin intermediul unei scrisori emoţionante şi mai multor fotografii în care apare alături de fiul ei şi de muzician. 

Avicii suferea de pancreatită acută, cauzată de problemele cu alcoolul, iar într-un documentar sfâşietor din 2016, muzicianul mărturisea că şi-a avertizat în nenumărate rânduri managerii că va muri din cauza epuizării. Stresul şi anxietatea l-au forţat şi la consumul abuziv de alcool. În documentar, Avicii vorbeşte şi despre dezamăgirea pe care i-a provocat-o reacţia fanilor când şi-a dorit să se retragă: „Când am decis să pun stop, mă aşteptam la cu totul alte reacţii. Mă aşteptam la susţinere, mai ales ştiind prin ceea ce am trecut. Am fost foarte deschis cu oricine am lucrat şi cu oricine m-a cunoscut. Toată lumea ştie că sufăr de anxietate şi că am încercat. Nu mă aşteptam ca lumea să mă preseze atât de tare să continui. Toată lumea vedea cum mă chinui.“
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus