Stiri de ultima ora

Nașul copiilor lui Michael Jackson: Starul obișnuia să bea 6 sticle de vin pe zi înainte să moară

Nașul copiilor lui Michael Jackson: Starul obișnuia să bea 6 sticle de vin pe zi înainte să moară
Monden
Nașul celor trei copii ai lui Michael Jackson, Mark Lester, a declarat, într-un interviu, că finul său obișnuia să bea șase sticle de vin pe zi, în săptămânile dinaintea morții sale, scrie Daily Mail.

Lester susține că starul, care a murit în 2009 din cauza unei intoxicații cu Propofol, obişnuia să-şi roage să furişeze sticle de băuturi alcoolice în hotelurile la care era cazat, dorind astfel să lupte împotriva insomniei.

Potrivit lui Mark Lester, obiceiul periculos al megastarului a scăpat de sub control în martie 2009, în ziua în care avea o conferinţă de presă pentru a-şi promova turneul „This Is It“ la arena London O2.

„Michael a leşinat pe patul hotelului, iar doctorul său a spus că băuse două treimi dintr-o sticlă de whisky şi că acum paralizase. Şi-a revenit cât de cât pentru a-şi putea ţine discursul pentru turneu, discurs pe care abia a reuşit să-l susţină“, a declarat Lester.

Michael Jackson a murit trei luni mai târziu, pe 25 iunie 2009, la vârsta de 50 de ani, din cauza unei supradoze de propofol - un anestezic puternic pe care artistul îl folosea ca somnifer .
www.b1.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus