Stiri de ultima ora

Michelle Obama și-a făcut cont pe Snapchat pentru a interacționa mai mult cu utilizatorii tineri

Michelle Obama și-a făcut cont pe Snapchat pentru a interacționa mai mult cu utilizatorii tineri
Monden
Prima doamnă a SUA, Michelle Obama, și-a făcut cont pe rețeaua Snapchat înaintea turneului său în Liberia, Maroc și Spania, unde va participa la mai multe activități pentru promovarea educației pentru fete, scrie BBC News în ediția sa online.

Prin intermediul rețelei de socializare Snapchat, care este foarte populară în prezent în rândul tinerilor, Michelle Obama vrea să interacționeze mai mult cu tinerii. Prima doamnă a SUA va folosi această nouă modalitate de comunicare pentru a scoate în evidență detalii ale vizitelor sale din Liberia, Maroc și Spania pentru promovarea educației în rândul tinerelor.

Kelsey Donahue, care lucrează la biroul de comunicare al președintelui Obama, a anunțat că Michelle Obama a debutat pe Snapchat cu un selfie. Utilizatorii care îi vor urmări contul vor putea vedea instantanee de la Casa Albă sau sfaturi din cadrul campaniei Let s Move! despre cum să rămână persoane active. Prima doamnă va fi însoțită în călătoriile în cele trei țări de fetele sale, Malia și Sasha. Michelle Obama este destul de activă pe rețelele de socializare, având pe contul de pe Twitter 4,58 de milioane de utilizatori care-i urmăresc postările și 5 milioane pe rețeaua Instagram.
www.agerpres.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus