Stiri de ultima ora

Michelle Obama ia apărarea controversatului film "American Sniper"

Michelle Obama ia apărarea controversatului film American Sniper
Monden
Michelle Obama, prima doamnă a SUA, a luat vineri apărarea controversatului film "American Sniper", un film de Clint Eastwood despre un lunetist din Irak, susținând că această producție este reprezentativă pentru sentimentele trăite de numeroși militari americani și de familiile lor, conform AFP.

Foto: (c) Yin Bogu/XINHUA ARHIVA

"Am avut șansa de a vedea American Sniper chiar în această săptămână, în timpul zborului spre India", a precizat Michelle Obama cu ocazia unei alocuțiuni susținute la National Geographic Society din Washington. Prima doamnă a SUA a adăugat că regizorul Clint Eastwood a reușit să ofere "un portret complex și emoționant al unui veteran de război și al familiei sale".

Această producție, care a primit șase nominalizări la premiile Oscar, a împărțit opinia publică americană în două: personajul principal este considerat de unii un erou al luptei pentru democrație, în timp ce alții îl privesc ca pe o apologie violentă a războiului din Irak.

"Știu că această producție este criticată de unii, dar eu am descoperit un film care abordează numeroase emoții și experiențe despre care știu direct de la familiile militarilor în cursul ultimilor ani", a explicat Michelle Obama.

"Nu vreau să le stric plăcerea celor care nu l-au văzut încă, dar acest film prezintă unele povești sfâșietoare despre care am auzit (...) alegerile dificile cu care bărbații și femeile în uniformă se confruntă în fiecare zi, dificilul echilibru între dragostea pentru familie și iubirea de țară și provocarea de a reveni acasă", a mai adăugat ea.

Realizat după autobiografia unui combatant din trupele de elită Navy Seals, ale Marinei americane, rol interpretat de Bradley Cooper, filmul American Sniper se află pe primul loc în box-office-ul nord-american și se anunță unul dintre favoriții la Oscar.
www.agerpres.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus